Executivul local orădean, nemulţumit de felul în care RER Ecologic Service s-a achitat de obligaţia de întreţinere a parcurilor, orădene a decis ca trei din ele să fie trecute în administrarea RAPAS. În condiţiile în care RER a fost declarată câştigă
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Alba-Neagra" la Servicii
În aceeaşi manieră surprinzătoare în care "a acceptat demisiile" celor trei şefi ai principalelor structuri informative din România, preşedintele Traian Băsescu şi-a anunţat propunerile pentru funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii şi
- 27 Septembrie 2006
- Citeste
Fiscul bagă spaima în FC Bihor
Neplătiţi de trei luni şi cu rezultate dezastruoase în campionat, fotbaliştii şi antrenorii de la FC Bihor au mai receptat o lovitură. Pentru că nu le-au fost achitate impozitele către stat din 2004 încoace, o parte dintre ei au primit somaţii de plată, iar unora,
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Amicale cu Debrecen şi UTA
Luna viitoare, FC Bihor va disputa două meciuri amicale împotriva unor adversari de primă ligă. Pe 4 octombrie va juca în deplasare, cu Debrecen, iar o săptămână mai târziu, de la ora 16.00, va întâlni, la Oradea, pe UT Arad. Gruparea arădeană se va afla
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Cârciumile se înmulţesc ca ciupercile după ploaie
În municipiul Oradea, Deşi accizele la băuturi alcoolice au crescut în repetate rânduri, numărul persoanelor care consumă alcool în mod abuziv creşte. Parcă este un făcut, deşi se fac eforturi de combatere a acestui flagel, prin educaţie în special, num
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Clienţii Electrica pot opta pentru consumul mediu lunar fix
Recentele schimbări intervenite în modalitatea de facturare a energiei electrice se pare că nu fost primite de mai toţi consumatorii cu acelaşi entuziasm. Se ştie, însă, orice sistem nou implică un anumit timp de acomodare, ceea ce, probabil, se întâmplă şi
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Flash rutier
A adormit la volan În dimineaţa zilei de duminică, în Băile Felix, A.A., de 54 ani, din comuna Bunteşti, conducând un autoturism Volkswagen Golf într-o stare avansată de oboseală, a adormit la volan. Drept urmare, nu a mai controlat autovehiculul, a trecut pe contr
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Autorităţile monitorizează copiii orădenilor plecaţi în străinătate
Conducerea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO) ţine să aducă la cunoştinţa orădenilor posibilităţile legale de care pot dispune părinţii care merg să lucreze în străinătate, în vederea asigurării protecţiei fizice şi juridice a cop
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Meridianul 0, "redescoperit" în Cetatea Oradea
Cu ocazia echinocţiului de toamnă, sâmbătă, în Cetatea Oradea au avut loc o serie de evenimente culturale dedicate "Meridianului 0". Cu această ocazie, în sala multifuncţională a Cetăţii, a fost prezentată istoria "Meridianului 0" şi, ulterior, în cen
- 26 Septembrie 2006
- Citeste
Actualitatea culturală
In memoriam Ervin Acel Concertul de deschidere al Filarmonicii de Stat va avea loc joi, 28 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok. Programul va cuprinde: două părţi din Recviemul de Mozart (Rex tremendae şi Lacrimosa), marşul funebru din Simfonia a III-a (Eroica) de
- 26 Septembrie 2006
- Citeste


