Colecţia de toamnă-iarnă 2006-2007 a creatoarei de modă Gina Butiuc, intitulată "My immaculate dream", a fost lansată, la sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul Cultural "Ady". Aparent monotonă din punct de vedere cromatic, colecţia aduce în prim-plan
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
În judeţul Bihor, peste 20% din populaţie are peste 60 de ani
Potrivit unui raport statistic al Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor, numărul vârstnicilor din judeţ care se încadrează în categoria 60-65 de ani depăşeşte 100 de mii de suflete. Astfel, raportat la întreaga populaţie a judeţului, persoanele de v
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Medicii de familie, la instruire
În cursul acestei săptămâni, Autoritatea de Sănătate Publică Bihor organizează o serie de întâlniri cu medicii de familie în vederea implementării Programului Naţional de Diabet, programul de instruire fiind suţinut de reprezentanţi ai ASP Bihor şi
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Contract individual de asigurare pentru accidente de muncă
Casa Judeţeană de Pensii Bihor recomandă încheierea de contracte individuale de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, care face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură p
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
De ieri, antidiabeticele orale, eliberate la farmacii
Pentru prima dată, printre pacienţii care s-au deplasat, ieri, la farmacii s-au aflat şi cei bolnavi de diabet, pentru a-şi ridica tabletele prescrise de medicii specialişti. La multe farmacii, ieri, în prima zi a lunii, deşi s-au format cozi, acestea au fost mult mai m
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Mai scumpă aţa decât faţa
Nu se văd copacii investiţiilor de pădurea cu facilităţi Daewoo Automobile Romania a beneficiat de facilităţi fiscale în sumă de aproximativ 800 milioane euro, valoare apropiată de nivelul investiţiilor realizate în România de grupul Daewoo, de circa 850 m
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
"Nu vom vota un pesedist la conducerea SRI"
Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, aflat ieri în vizită la Oradea pentru a participa la deschiderea noului an universitar, a declarat că liberalii nu-l vor vota pe George Maior pentru funcţia de şef al SRI, decizia în privinţa lui Claudiu Săfto
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Debut în noul an academic
Toamna se numără bobocii universităţilor orădene Ca în fiecare an, începutul lunii octombrie este marcat de deschiderea oficială a noului an universitar. Este momentul în care instituţiile de învăţământ superior sună adunarea, iar studenţii
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Fonduri pentru asistenţă socială, cultură şi drumuri
Consilierii judeţeni au aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, o nouă rectificare a bugetului judeţean cu 6.313.200 lei. Banii provin din venituri proprii, sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului, cote defalcate din impozitul pe ven
- 03 Octombrie 2006
- Citeste
Liga I Bürger
Dinamo se distanţează Roş-albii au reuşit să revină spectaculos în derby-ul cu Rapid şi să obţină al 10-lea succes consecutiv, distanţându-se la nouă puncte de restul competitoarelor. Debut nefast pentru Dan Petrescu pe banca tehnică a Urziceniului
- 03 Octombrie 2006
- Citeste


