Deţinuţii aflaţi în custodia Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea care vor fi puşi în libertate în cursul acestei luni au participat, ieri, la o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, temele abordate în
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Ziua internaţională a animalelor
4 octombrie, ziua Sfântului Francisc de Assisi, este sărbătorită în toată lumea ca Ziua internaţională a animalelor. Iniţial, ea a fost celebrată numai în lumea catolică, pentru ca apoi să fie îmbrăţişată şi de lumea ortodoxă, date fiind se
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Program de profilaxie stomatologică în şcoli şi grădiniţe
Programul de profilaxie stomatologică demarat în primăvara acestui an în şcolile şi grădiniţele din judeţul Bihor continuă până în 15 noiembrie şi la alte unităţi de învăţământ, iniţiativa aparţinând Asociaţiei Medicilor Stom
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Anotimpul friguros ameninţă din nou Secţia de Oncologie
Deşi reamenajată în cursul anului trecut şi la începutul acestui an, Secţia de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean, din cadrul Staţionarului II, nu este scutită de probleme. Pereţii proaspăt zugrăviţi sunt din nou cu igrasie, iar la precipitaţii abund
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
"Sănătatea reproducerii - componentă esenţială a sănătăţii publice"
Recent, la Primăria Beiuş, s-a desfăşurat Simpozionul cu tema "Sănătatea reproducerii - componentă esenţială a sănătăţii publice". În deschiderea simpozionului a vorbit prof. univ. dr. Carmen Ionuţ, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
A demarat screeningul de cancer mamar
Demararea screeningului de cancer mamar a suferit numeroase întârzieri în acest an, conducerea Secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean aşteptând luni în şir să poată demara testarea gratuită a femeilor. Recent, această întârziere a fost
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Proteste împotriva asimilării oncologiei de către medicina internă
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) a demarat proteste faţă de ordinul ministrului Eugen Nicolăescu, care prevede nu numai asimilarea oncologiei medicale de către medicina internă, dar şi sistarea rezidenţiatului la specialitatea oncologie începând cu
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Crucea Roşie, mereu alături de semenii în suferinţă
În recenta şedinţă a Comitetului Judeţean al Filialei Bihor a Crucii Roşii a fost analizată activitatea Filialei pe perioada 1.01-31.08.2006. Activităţile permanente de colectare de fonduri şi bunuri materiale în sprijinul realizării obiectivelor din programele so
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Speranţe pentru îmbunătăţirea parcului auto al Ambulanţei
De la 1 ianuarie 2007, serviciile de ambulanţă trebuie să dispună de ambulanţe în număr suficient, dotate conform normelor sanitare europene pentru intervenţiile medicale de urgenţă. O bună parte dintre autosanitarele existente în dotarea parcului auto al Serviciu
- 04 Octombrie 2006
- Citeste
Divizia D - juniori Ierarhie neschimbată la vârf
În Divizia D - juniori, podiumul a rămas neschimbat după disputarea meciurilor din etapa a VIII-a, primele clasate reuşind să obţină noi victorii. În clasament continuă să conducă Frontiera Oradea, singura echipă cu punctaj maxim, echipa orădeană având pa
- 04 Octombrie 2006
- Citeste


