În anul 2003, Comisia Europeană şi Consiliul Europei au instituit, în data de 25 octombrie, "Ziua Europeană a Justiţiei Civile", marcată anual şi de instanţele din judeţul Bihor. Azi, Curtea de Apel Oradea, pentru a sărbători această zi, organizează "Ziua po
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Revista de istorie contemporană", la un nou număr
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", din Oradea, a găzduit, luni, lansarea numărului 3 al "Revistei de Istorie contemporană", ocazie cu care s-au reunit colaboratori şi membri ai redacţiei, profesori universitari, precum şi iubitori ai istoriei contemporane. Moderatorul
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
O zi specială cu "Campionii" la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida"
Ieri, la ora 13.00, cursurile s-au încheiat la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", elevii fiind invitaţi să participe la un moment special. Mai mulţi campioni ai sportului românesc, orădeni la origine, campioni mondiali sau naţionali, au ţinut să fie prezenţi la "Săr
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Nervi nejustificaţi Minerul Ştei - Oţelul Ştei 3-0 (0-0)
Stadion: "Minerul"; Teren: bun Spectatori: peste 150 Remarcaţi: Sbertea, Pele, Dumuţa / Tat Marcatori: Fl. Popa 56, Sbertea 76, Boldor 90 Minerul: Fofiu - Pele, Hărdălău, Matei, Dumuţa, Sbertea, Raţ, Muţiu, Filip (36 Boldor), Briciu, Lazea (55 Szölösi). Antrenor: Sa
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Prea cruzi pentru o surpriză Someşul Satu Mare - CFR Cluj-Napoca 0-4 (0-1)
Stadion: Municipal Gazon: acceptabil Spectatori: aproximativ 800 Marcatori: Chihaia 10, Jula 65, Semedo 74, Oliveira 80 Remarcaţi: Cuciula / Minteuan, Semedo Cartonaşe galbene: Marinaş 8, Găvruş 28 / Milosevic 50, Semedo 76 Someşul: Coman - Marinaş, Crişan, Cuciula, Iuh
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
România trece duminică la ora de iarnă
România va trece oficial la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 4.00 va deveni ora 3.00, informează Institutul Astronomic al Academiei Române. Astfel, duminică ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ziua devenind cea mai lungă din
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Cartierul Kiss: Una-i pe planşetă, alta pe... flaşnetă
Siluetele primelor blocuri ale "Cartierul Kiss" trebuiau, la această oră, să răsară dintre bălăriile şi manejurile care ocupă terenurile fostelor unităţi militare. Proiectul mai dospeşte, însă, pe planşeta firmei Selina, care s-a angajat să ridice,
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Săptămâna 23.10.2006 - 28.10.2006
1.CEMTJT BEIUŞ 25.10.2006 orele 9-12 loc. Uileacu de Beiuş, Prisaca, Vălanii de Beiuş, Forău, Urviş, Urviş - Cariera, Urviş - Dispensar, Şoimi, Şoimi - Moara, Borz, Dumbrăviţa de Codru, Codru, Dumbrăviţa de Codru - Releu TV, Săldăbagiu Mic, Vintere, C
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Momentul adevărului
Fără îndoială, competiţia de pe piaţa media autohtonă nu se deosebeşte cu nimic de celelalte turniruri ale vieţii cotidiene, fie că ele se dispută pe terenul de fotbal, pe eşicherul politic sau în zgomotosul ring al bursei de valori. Mijloacele de luptă sunt
- 25 Octombrie 2006
- Citeste
Restanţierii la telefon nu vor putea obţine credite
*Cei care au restanţe de peste 30 de zile la plata facturilor de mobil vor intra pe lista neagră a Biroului de Credit şi riscă să nu mai poată obţine un credit bancar în anii următori. Biroul de Credit a semnat, recent, contractul de participare cu 2 societăţi de t
- 25 Octombrie 2006
- Citeste


