Deşi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a anunţat, săptămâna trecută că, începând din 20 noiembrie, avocaţii îşi reiau protestele, nemulţumiţi de faptul că încă sunt toleraţi cei care practică ilegal avocatura, avoca
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
21 noiembrie - O zi cu mai multe semnificaţii
La această dată se marchează "Ziua mondială a televiziunii". În anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii (această zi a fost proclamată prin Rezoluţia nr.51/205 a Adunării Generale a ONU din 17.XII.1996). "Ziua mondială a
- 21 Noiembrie 2006
- Citeste
Metehne vechi la cartierul nou
Lansat în urmă cu un an ca buletin virtual de informare a celor peste 9.000 de bihoreni înscrişi pe listele Consiliului Judeţean în vederea obţinerii unui apartament în mult-mediatizatul "Cartier Kiss", site-ul www.cartiernou.ro, linkat pe pagina de internet a Consiliului Jud
- 21 Noiembrie 2006
- Citeste
Fără violenţă în şcoli!
"Caravana Informaţiei", formată din elevi din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor, specialişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Bihor, specialişti ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, au poposit ieri, în ca
- 21 Noiembrie 2006
- Citeste
Divizia D, etapa a XV-a Luceafărul a câştigat derby-ul
SÂMBĂTĂ Tricolorul Alparea - Izvorul Cociuba Mare 1-3, la juniori 10-0 Marcatori: Silaghi 84 / Dombi 14, F. Pop 26, 39 Minerul Ştei - Biharea Vaşcău 4-0, la juniori 3-1 Marcatori: Lazea 5, Matei 7, Raţ 14, Sbertea 18 * Meciul s-a încheiat în minutul 25, deoarece o
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste
Două etape din returul Ligii I, în decembrie
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ieri că returul ediţiei 2006/2007 a Ligii I va începe în 1decembrie, aşa cum a fost programat. "Nu s-a pus deloc problema amânării, Comitetul Executiv a luat o decizie înaintea campionatului şi trebuie respectată. În cazu
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste
Momentul critic a fost depăşit CSM Leonardo Oradea - BCMUS Piteşti 78-69 (23-16, 22-20, 20-12, 13-21)
Devansată din cauza spectacolelor de dans găzduite sâmbătă şi duminică de Sala Sporturilor “Antonio Alexe”, partida dintre CSM Leonardo Oradea şi BCMUS Piteşti s-a încheiat cu o splendidă victorie a orădenilor, extrem de preţioasă, mai ales că
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste
A doua etapă Concurs cu premii pe site-ul Muzeului Ţării Crişurilor
Prima etapă a concursului naţional "Patrimoniul meu", organizat pe site-ul www.mtariicrisurilor.ro de Muzeul Ţării Crişurilor, din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor şi Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor", a ajuns la f
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste
Şcoala "Nicolae Bălcescu", pe urmele identităţii noastre
În perioada 31 octombrie-5 noiembrie, în Olbia, Sardinia, s-a desfăşurat întâlnirea de lucru a echipelor din ţările participante la proiectul european Comenius, finanţat prin fonduri provenite de la Agenţia Socrates. Din partea Şcolii "Nicolae Bălcescu", din Orade
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste
Bihorul reprezentat la "Zilele oraşului Trento"
Sub genericul "Vechi icoane româneşti pe sticlă din Transilvania", în 25 noiembrie, la Trento, va avea loc vernisajul unei expoziţii cu lucrări din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi a Episcopiei ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Evenime
- 20 Noiembrie 2006
- Citeste


