* Cererile se depun la DADR Bihor, până în data de 5 decembrie 2006. * Sprijinul financiar se acordă în ordinea depunerii cererilor. * Un solicitant poate depune o singură cerere pentru o singură specie şi o singură rasă de animale. * Plata sprijinului financiar se e
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
La C.C.I. Bihor, curs de perfecţionare Întocmirea şi managementul proiectelor
Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor organizează, în perioada 27-29 noiembrie a.c., cursul de perfecţionare pentru "Întocmirea şi managementul proiectelor". Cursul va avea loc, la sediul din Oradea al C.C.I. Bihor şi este programat pe durata a 15 ore, zilnic, în
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Strigătul de disperare al românilor din inima ţării
Pentru prima dată în ultimii 17 ani, reprezentanţii românilor din Mureş, Harghita şi Covasna s-au reunit pentru a face front comun împotriva acţiunilor separatiste ale extremiştilor maghiari şi pentru a cere autorităţilor statului român să intervină în
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Conflict aplanat?!
După ce Comisia de Soluţionare a Memoriilor din cadrul FRH le-a recomandat jucătorilor Devid Munea, Cosmin Liberţ şi Andrei Pankler, precum şi conducerii CS Municipal Oradea, să ajungă la o înţelegere pe cale amiabilă, până pe data de 22 noiembrie (n.r. - ast
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Andrada Anton, bronz la Cupa României
Gimnastica ritmică orădeană se menţine în circuitul naţional şi internaţional, graţie secţiei CS Universitatea Oradea. Una dintre valorile locale ale acestui sport este Andrada Anton. Recent, aceasta a participat, în Bucureşti, la Cupa României. Andrada Anton a
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Victorii lejere
Cele două echipe de baschet ale LPS Bihorul au obţinut victorii categorice în penultima etapă a turului Campionatului Naţional de Juniori, învingând echipele similare ale cluburilor Probaschet, respectiv For You II, ambele din Cluj-Napoca. “Este impresionant saltul va
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Într-un singur sens Crişul Aleşd - Stăruinţa Săcueni 8-0 (3-0)
Stadion: Crişul Spectatori: cca. 150 Au marcat: Csorba 1(autogol), B. Coste 15, Dumiter 43, Madar 46, 87, I. Ivan 57, Fogoroşi 65, Iaz 72 Cartonaşe galbene: Iaz/Anei Cartonaş roşu: Csorba Arbitri: Laurenţiu Danşa - la centru, Stelian Dem, Mihai Hodiş - asistenţi. Obse
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Divizia D - juniori Podiumul a rămas neschimbat
Disputată în paralel cu întrecerea seniorilor, Divizia D - juniori şi-a încheiat turul, odată cu disputarea partidelor etapei a XV-a. A fost etapă cu rezultate normale, podiumul rămânând neschimbat după ce primele trei clasate au obţinut succese lejere. Singurul s
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Se distribuie bilete de tratament
Pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii care doresc să beneficieze de bilet de tratament cu plată compensată în toate staţiunile din ţară cu care Casa Judeţeană de Pensii Bihor are contracte încheiate sunt rugaţi să se prezinte la sediul Casei
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste
Prinţesa "epocii de aur" a murit
În "epoca de aur", prinţesa dinastiei Ceauşescu era cunoscută românilor din zvonurile privind diversele ei aventuri amoroase. Deşi se bucura de privilegii, asemeni tuturor membrilor clanului, Zoe a trebuit însă să îndure şi intruziunea brutală a familiei în via
- 22 Noiembrie 2006
- Citeste


