Ne-a vizitat la redacţie doamna Andrea Molnar din Oradea, supărată foc pe conducerea Selgros din cauză că pentru a încerca un bun electrocasnic a fost nevoită să aştepte o oră şi jumătate! „Totul a decurs normal, caseriţele erau la datorie. M-am bucurat
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Controale pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare
Echipele Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentului (DSVSA) Bihor efectuează controale la agenţii economici pentru verificarea modului în care aceştia respectă condiţiile sanitar veterinare impuse de legislaţie, în vederea prevenirii toxiinfe
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Recunoştinţă eternă eroilor Revoluţiei din 1989
Ieri, zeci de membri ai Asociaţiei luptătorilor pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Bihor, ai Ofiţerilor în Rezervă din România şi membri ai Organizaţiei Judeţene a UNCMRR - Filiala Bihor, precum şi oficialităţi locale au participa
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Moş Crăciun, răpit de terorişti
De-abia a ajuns la copiii angajaţilor Ambulanţei, că Moş Crăciun a şi fost răpit de un grup de terorişti mascaţi. Moşul a reuşit să-şi ducă la îndeplinire misiunea pentru care a venit, după ce a fost recuperat din mâinile răufăcător
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Colindătorii de la "Bălcescu", pe Republicii
Elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu" din Oradea, conduşi de înv. Stela Tăut, Adriana Tiugea şi Monica Igna, au susţinut, recent, un concert de Crăciun, pe scena amenajată pe strada Republicii, lângă Irish Pub. În continuare, copii au prezentat "P
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Moş Crăciun va sosi în Gara Oradea în ajunul Crăciunului
Moş Crăciun, venind din depărtări, va ajunge în Gara Oradea, în ajunul Sărbătorii Crăciunului, în data de 24 decembrie, la ora 10.00, când va oferi cadouri celor mici. Încărcat cu desaga plină cu daruri pentru copii, Moş Crăciun va coborî
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Cadouri pentru copiii poliţiştilor de frontieră
Ieri, la sediul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, Moş Crăciun a poposit pentru câteva minute, pentru a oferi cadouri copiilor poliţiştilor de frontieră bihoreni. Micuţii cadrelor din IPJ Bihor şi DPF Oradea au fost vizitaţi, ieri, de Moş Crăci
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
MulţumirI
Membrii Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotor Sever, din str. Republicii nr. 31, aduce mulţumiri fundaţiilor: Dan Dorel, Caritas Catolica, En Hacore, preşedintă Naghi Viorica, Fundaţia Prietenia, preşedinte Bunea Doina, Euro Blue, Transilvania General Import Export, Academ
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Nopţi albe în Oradea
Tinerii profită la maximum de fiecare dată când pot transforma o noapte obişnuită într-o noapte albă. Inima petrecerilor este, precum puteţi bănui, centrul oraşului, datorită numărului mare de cluburi. În fiecare noapte de weekend, tinerii orădeni se ad
- 23 Decembrie 2006
- Citeste
Zoom-in pe modă
În era vitezei, valul modei se schimbă atât de des şi de repede încât nu poţi fi la curent cu toate noutăţile, chiar dacă eşti un fanatic în acest sens. În articolul de azi, vom încerca să facem o analiză a orientărilor adolescenţilor
- 23 Decembrie 2006
- Citeste


