Compania de vânzări directe Amway România Marketing S.R.L a înregistrat în anul 2006 o cifră de afaceri de 102,8 milioane RON, cu 50% mai mult faţă de anul precedent. Pentru Amway controlul calităţii produselor sale este o prioritate - peste 500.000 de teste efect
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
A început semănatul culturilor agricole de primăvară
Judeţul Bihor are în program însămânţarea unei suprafeţe totale de 169686 hectare cu culturi agricole de primăvară, ponderea având-o porumbul (85 000 ha), floarea-soarelui (23 000 ha) şi plantele de nutreţ - 19000 hectare. Debutul însămânţării cu
- 23 Martie 2007
- Citeste
Punct final în "Cupa Locadin"
Prima ediţie a turneului de şah rapid "Cupa Locadin" s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, la căminul cultural din Hotar, la competiţie fiind prezenţi 16 şahişti din Oradea, Beiuş, Aleşd şi Hotar. Concursul s-a desfăşurat pe durat
- 23 Martie 2007
- Citeste
Spadasinii orădeni încep asalturile
Campioană naţională masculină de spadă, echipa CS Crişul Oradea va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a cincea oară, la Cupa Campionilor Europeni. La competiţia ce se va desfăşura în Germania, la Heidenheim, echipa orădeană va fa
- 23 Martie 2007
- Citeste
Lotus Felix vrea să-şi păstreze locul secund
În Liga a III-a la fotbal s-a ajuns la etapa a XXI-a, partidele acestei runde fiind programate, astăzi, de la ora 15.30. Dintre echipele bihorene componente ale seriei a VI-a, doar Lotus Felix va juca pe teren propriu, cu CS Ineu, în timp ce lidera clasamentului, CF Liberty Salonta, şi
- 23 Martie 2007
- Citeste
"Vrem să-i batem măcar o dată!"
Derbyul de sâmbătă cu HC Odorhei a prilejuit organizarea unei conferinţe de presă la sediul CS Municipal Oradea, la care au fost prezenţi directorul CSM Oradea, Petruţ Drăgan, antrenorul echipei de handbal, Adi Rus, jucătorii Narcis Câtu, Daniel Simeria şi Iulian A
- 23 Martie 2007
- Citeste
CD-uri piratate, confiscate de poliţiştii orădeni
Un bărbat de 40 de ani este cercetat penal de poliţiştii orădeni, după ce a piratat mai multe opere cinematografice şi muzicale pe care, ulterior, le vindea în pieţele din municipiul Oradea. În cursul lunii ianuarie, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraud
- 23 Martie 2007
- Citeste
Barul Roma trece în patrimoniul oraşului
Patrimoniul municipiului Oradea se va îmbogăţi, începând cu zilele următoare, cu o nouă proprietate: fostul Bar Roma, de pe strada Republicii nr. 59. Imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român în baza unui decret din 1951, Primăria Oradea având doar
- 23 Martie 2007
- Citeste
Fără apă, pământul ar fi lipsit de viaţă
Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, la Şcoala cu clasele I-VIII "Decebal", din Oradea, s-a desfăşurat o nouă activitate dedicată apei, intitulată sugestiv "Apa e viaţă". Organizatorii evenimentului au fost Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Direcţia Apel
- 23 Martie 2007
- Citeste
Populaţia, îndemnată să conserve natura
Ieri, membrii Centrului Regional de Supraveghere "Munţii Apuseni", din Oradea, au desfăşurat o acţiune de plantare de pomi pe strada Emilian Mircea Chitul din localitate, mai precis pe malul drept al Crişului Repede, între Podul Ferdinand şi pasarela din apropierea Centrului
- 23 Martie 2007
- Citeste


