Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă a organizat, ieri, o competiţie sportivă inedită, adresată deţinuţilor, la care au participat persoane private de libertate din Satu Mare, Arad, Deva şi Oradea. Pentru prima dată, deţinuţii au particiat la un tu
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Ucisă de concubin
O femeie din localitatea bihoreană Almaşu Mic a murit în urma loviturilor primite de la bărbatul cu care trăia în concubinaj. Agresorul s-a prezentat singur la poliţie, iar acum este cercetat pentru loviri cauzatoare de moarte. Luni dimineaţa, în jurul orei 10.00,
- 27 Iunie 2007
- Citeste
De la la 1 iulie, Preţul ţigărilor creşte cu circa 20%
Preţurile la ţigări vor creşte săptămâna viitoare cu 0,2 lei pe pachet, în medie, după intrarea în vigoare a noilor accize, mai mari cu circa 20% faţă de nivelurile actuale, accizele pentru celelalte produse urmând să rămână nemodificate. Pentru
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Primărie, până când?
În urmă cu aproximativ două săptămâni, la intersecţia străzilor Nicolae Jiga (fosta Castanilor) şi Gheorghe Lazăr din Oradea, câţiva muncitori s-au apucat să sape. Au săpat şi au săpat, şi au pus câteva conducte, după spusele cetăţen
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Intervenţii de urgenţă în număr crescut
Dacă în alte judeţe din ţară canicula a făcut victime, fiind înregistrate numai în ultimele 48 de ore patru decese în locuri publice, în Bihor nicio persoană nu a decedat din această cauză, însă numărul intervenţiilor de urgenţă, ca urmare
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Noi sirene electronice pentru alarmarea în situaţii de dezastre
În cursul zilei de ieri, Serviciul de Protecţie Civilă din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" Bihor a efectuat o acţiune de verificare a sirenei electronice, la sediul uzinei Electrice "Crişuri" Oradea. La acţiune au participat membri
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Agenda culturală
Lansări de carte, la Casa de Cultură Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, Oradea, invită iubitorii de carte astăzi, 27 iunie, de la ora 18.30, la Casa de Cultură a municipiului (Piaţa Ferdinand), pentru lansarea cărţilor: "Publicistica de la Oradea (19
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Se închide secţia de împrumut a Bibliotecii Judeţene
Începând de luni, 2 iulie, secţia de împrumut pentru adulţi a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Oradea, din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, se va închide pentru mutarea în noul sediu. Deoarece s-a trecut la împachetarea şi mutarea volumelor, cititorii vor putea
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Orădeanca Loredana Căvăşdan, în finală la "Faimoşii"
Cătălin Măruţă şi Marius Moga au revenit, luni seara, pe TVR 1, în cadrul emisiunii "Faimoşii". Deşi concurenţa a fost destul de acerbă, Loredana Căvăşdan, din Oradea, a reuşit să obţină cele mai mari note, calificându-se în finală.
- 27 Iunie 2007
- Citeste
Echipe de control ale Prefecturii, la Bacalaureat
Prefectura Bihor a constituit trei echipe formate din angajaţi ai instituţiei, care vor avea sarcina de a verifica desfăşurarea examenului de Bacalaureat. Subprefectul Traian Abrudan a anunţat că membrii comisiei se vor deplasa în teritoriu şi vor intra în clasele de e
- 27 Iunie 2007
- Citeste


