Companiile fără restanţe ar putea plăti, de la 1 septembrie, impozitele datorate bugetului de stat într-un singur cont, iar cele aferente contribuţiilor de asigurări sociale într-un alt cont, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fisca
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Productivitatea muncii în industrie a urcat cu 11,2%
Productivitatea muncii în industrie a urcat cu 11,2% în perioada ianuarie-mai, comparativ cu acelaşi interval din 2006, ritm egal cu cel consemnat în primele patru luni, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Comparativ cu luna apr
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Combaterea Diabroticii, la porumb
Laboratorul de Prognoză, Diagnoză, Avertizare Oradea recomandă efectuarea tratamentului în vederea combaterii dăunătorului: viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica vigifera viginfera Le Conte). Pentru prevenire şi combatere se recomandă efectuarea trata
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Rata inflaţiei a coborât în iunie la 0,14
Preţurile de consum au crescut în luna iunie cu numai 0,14%, faţă de 0,64% în mai, iar rata inflaţiei pe ultimele 12 luni se plasează la 3,8%, în timp ce inflaţia medie a coborât de la 4,9% la 4,6%, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de St
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Prevenirea consumului de droguri în zonele transfrontaliere
Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor au luat parte, alături de colegii lor maghiari, la Nyiregyhaza, la un workshop derulat în cadrul proiectului INTERREG "Cross-border Cooperation Programme". La Nyiregyhaza au fost prezenţi reprezentan
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Primele scrisori medicale sosesc în această săptămână
Deşi a trecut prima decadă din această lună, niciun bihorean nu a primit până acum scrisorile medicale şi taloanele promise de Ministerul Sănătăţii Publice în cadrul programului de evaluare a sănătăţii populaţiei. Plicurile au fost expediate
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Ce analize se efectuează în programul de evaluare a sănătăţii?
Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Bihor a prezentat la conferinţa de presă de miercuri, organizată la sediul acestei instituţii, programul de evaluare a sănătăţii populaţiei, explicând şi câteva detalii referitoare la analizele care urm
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Deţinuţii orădeni, faţă în faţă cu foştii campioni
Ieri, la baza sportivă 5x5 din cartierul Ioşia, a avut loc un meci de fotbal între o echipă a persoanelor private de libertate aflate în custodia penitenciarului orădean şi foste glorii ale sportului bihorean. Activitatea sportivă se desfăşoară cu regularitate, o
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Vor să reţină Cupa la Oradea
Municipiul Cluj-Napoca va găzdui, la finele acestei săptămâni, o nouă ediţie a Cupei României la judo, masculin şi feminin. Învingători în ultimele patru ediţii, judoka de la CSM-Liberty-LPS Bihorul par şi anul acesta principalii favoriţi la adjudecarea tr
- 11 Iulie 2007
- Citeste
Doar două orădence continuă cursa
Turneul naţional de beach-volley de la Oradea a continuat, ieri, cu ultimele jocuri dinaintea sferturilor de finală. Aflate într-o inferioritate numerică evidentă, dintre cele două echipe orădene înscrise în competiţie doar Arena a reuşit să intre în rân
- 11 Iulie 2007
- Citeste


