Agricultorii vor primi cu o întârziere de până la două luni subvenţia pe suprafaţa de teren utilizat din fondurile UE şi plata complementară de la bugetul de stat, întrucât Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) va face verifică
Titlurile zilei
-
„Thermal Energy in the Green Transition” - Program internațional, la final
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 19-23 octombrie, programul internațional intensiv mixt „Thermal Energy in the Green Transition: Technologies, Integration, and Sustainability”, organizat de Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial în cadrul alianței universitare EU GREEN.
-
Inelul Metropolitan de Nord, contestat de o asociație civică - Probleme cu traseul
Asociaţia pentru apărarea dreptului la proprietate privată a transmis, în cursul zilei de miercuri, 28 octombrie, o adresă către Consiliul Judeţean Bihor în care solicită explicaţii cu privire la includerea, în caietul de sarcini pentru elaborarea studiului de fezabilitate a viitorului Inel Rutier Metropolitan de Nord, a unor repere de traseu (P3-P4) care presupun sacrificarea unor zone rezidențiale deja construite în cartierul Podgoria.
-
Timișoara: 8 locuri I la primul concurs - Micile dansatoare de la Nexis Dance au cucerit podiumul
Primul concurs în calitate de studio a adus rezultate remarcabile pentru micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea. Participante la competiția TipTop Timișoara, tinerele artiste s-au întors acasă cu un palmares impresionant: 8 locuri I, un loc II, un loc III și o mențiune.
-
Cinci români au ajuns pe vârful Ama Dablam - Record pentru alpinismul românesc
Cinci alpiniști români, printre care și orădeanul David Eghedi, au ajuns luni, 26 octombrie, la ora 7.42 dimineața, ora Nepalului, pe vârful Ama Dablam, la 6.812 metri altitudine, într-o expediție organizată și ghidată de alpinistul și ghidul montan clujean Radu Albu.
-
Cercetător orădean implicat în salvarea celui mai rar pește din Europa - „Născut” pe vremea dinozaurilor
Conf. univ. dr. Ilie Telcean, de la Facultatea de Informatică și Științe a Universităţii din Oradea, lucrează de peste 25 de ani pentru salvarea aspretelui, un pește unic în lume.
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
La Oradea s-a deschis, ieri, Târgul internaţional de bunuri de larg consum - Varadinum Expo
Varadinum Expo - Târgul internaţional de bunuri de larg consum, eveniment aflat la ediţia a XI-a, s-a deschis, ieri, la Oradea, în prezenţa organizatorilor, a oficialilor locali, a reprezentanţilor firmelor participante la Târg. Spre deosebire de alţi ani, acum, la desc
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
Impozit pentru pensiile mai mari de 1.000 de lei, din 2008, faţă de 900 lei în prezent
Plafonul privind pensia neimpozabilă va creşte, de la începutul anului viitor, de la 900 de lei la 1.000 de lei, propunerea figurând în proiectul de modificare a Codului Fiscal, elaborat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Venitul impozabil lunar din pensii va
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
"E puţin ceea ce am obţinut până acum"
Cinci puncte în tot atâtea etape nu poate fi considerat decât un bilanţ nesatisfăcător pentru FC Bihor. La această concluzie a ajuns şi Gheorghe Silaghi (foto), antrenorul principal al "roş-albaştrilor", prezent ieri la obişnuita întâlnire cu mass-media de
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
SOS Dogs a dat spre adopţie câinele cu numărul 2000
Ieri, la Casa de Cultură a municipiului, SOS Dogs Oradea a oferit spre adopţie cel de-al 2000-lea câine comunitar noilor stăpâni. La eveniment a fost prezent personalul de la SOS Dogs, precum şi reprezentanţii organizaţiilor de binefacere care au susţinut proiectul.
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
SOS Dogs a dat spre adopţie câinele cu numărul 2000
Ieri, la Casa de Cultură a municipiului, SOS Dogs Oradea a oferit spre adopţie cel de-al 2000-lea câine comunitar noilor stăpâni. La eveniment a fost prezent personalul de la SOS Dogs, precum şi reprezentanţii organizaţiilor de binefacere care au susţinut proiectul.
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
Premieră la Teatrul "Arcadia" "Noaptea cea mare", o provocare pentru toate vârstele
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea a intrat, de aproape trei săptămâni, în noua stagiune. Se anunţă o perioadă plină pentru colectivul artistic al instituţiei, atât din punctul de vedere al repertoriului teatral, cât şi al participă
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
Agenda culturală
Bucuria de la Cefa Duminică, 23 septembrie, în duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), bunii şi harnicii credincioşi din Cefa au bucuria de a primi în mijlocul lor pe distinşii ierarhi PS Sa Sofronie Drincec, Episcopul ortodox al Oradiei, Bihorului şi Să
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
"Nymphea Music", la o nouă ediţie
Casa de Cultură a municipiului Oradea şi Fundaţia Română pentru Tineret Bihor şi Primăria Oradea organizează, în perioada 22-23 septembrie, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" Oradea, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului "Nymphea Music", cu participar
- 21 Septembrie 2007
- Citeste
Facilităţi pentru marii investitori
După ce municipalitatea orădeană a fost acuzată în numeroase rânduri că nu acordă o atenţie suficientă investitorilor privaţi, conducerea Primăriei Oradea a decis să dea curs solicitărilor de acordare a unor facilităţi persoanelor juridice care efe
- 21 Septembrie 2007
- Citeste


