Simpozion, la Muzeul "Iosif Vulcan" Programul dedicat centenarului morţii cărturarului bihorean "Iosif Vulcan" continuă astăzi, 20 septembrie, de la ora 17.00, în cadrul muzeului cu acelaşi nume, cu simpozionul intitulat sugestiv "Permanenţa magistratului". Vernisaj, la
Titlurile zilei
-
Acord între Consiliul Județean Bihor și 87 de primării - Servicii online mai simple
Consiliul Județean Bihor a aprobat, săptămâna trecută, două hotărâri prin care județul și 87 de primării intră într-un proiect comun de digitalizare, finanțat aproape integral din fonduri europene. Astfel, certificatul fiscal, certificatul de urbanism sau adeverința de la registrul agricol vor putea fi obținute online, fără drumuri la ghișeu.
-
Prima ediție la Muzeul Țării Crișurilor și Cinema Palace - Les Films de Cannes à Oradea
Festivalul „Les Films de Cannes” ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie. Prima ediție se lansează cu un eveniment special organizat de Muzeul Țării Crișurilor, joi, 29 octombrie, de la ora 19.00.
-
Teatrul de Stat din Oradea - Fațada a fost reparată
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reparată, luni, 19 octombrie, având loc recepția la terminarea lucrărilor.
-
La Ștei, eveniment internațional - Istorie, patrimoniu și noi perspective
Orașul Ștei a găzduit o etapă a proiectului internațional dedicat patrimoniului disonant, realizat în colaborare cu EuroClio, ATRIUM și Uncomfortable Oxford.
-
Studenți ai Universității din Oradea, premiați la Cluj - Competiție de idei antreprenoriale
Tinerii membri ai Societății Antreprenoriale Studențești a Universității din Oradea (SAS-UO) au participat, săptămâna trecută, la o competiție a ideilor de afaceri din domeniul IT desfășurată la Cluj.
-
ISU Bihor și partenerii britanici de la „Operation Sabre”, împreună pentru perfecționarea comenzii intervențiilor - Stagiu avansat de pregătire
Pompieri militari bihoreni și specialiști britanici au participat, în perioada 12-16 octombrie, la un stagiu avansat de pregătire, care a îmbinat investigarea incendiilor cu managementul intervențiilor și exercițiile tactice în teren.
Zilele europene ale patrimoniului, în Bihor
Mâine, 21 septembrie, de la ora 12.00, în "Grota Roşie" din Cetatea Oradea, Administraţia Imobiliară Oradea organizează "Zilele europene ale patrimoniului". Pentru a marca acelaşi eveniment, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Na
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Farmacii noi de modă "veche"
Farmacia "Diana", situată pe B-dul Magheru, la nr. 20, este una dintre cele mai vechi farmacii din judeţul Bihor, deschizându-şi pentru prima oară porţile în 1912. Construită la începutul secolului XX, clădirea poartă amprenta stilului acelor vremuri - stilul
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Proiectul "Copil, Natură, Viaţă", la Şcoala "Nicolae Bălcescu"
Ziua Curăţeniei, sărbătorită în fiecare an în data de 23 septembrie, va fi marcată şi de această dată de elevii Şcolii "Nicolae Bălcescu" din Oradea, care vor organiza mai multe acţiuni de ecologizare şi igienizare, atât în municipiu, cât
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Peste 200 de sancţiuni în trafic
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat din nou 214 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării şapte permise de conducere. Totodată, au fost soluţionate 21 de tamponări şi imobilizate două mopede. 42 din sancţiunile aplic
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Dinamo şi Rapid ţintesc grupele UEFA
În această seară, Dinamo şi Rapid dispută manşa tur a turului I al Cupei UEFA, prima evoluând pe teren propriu, în compania formaţiei suedeze Elfsborg, iar a doua întâlnind, în deplasare, pe FC Nürnberg. Dinamo - Elfsborg (ora 20.30, Antena 1) După
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Pugiliştii orădeni, în ring la Hunedoara
La sfârşitul acestei săptămâni, la Hunedoara se va desfăşura o nouă ediţie a "Cupei Constructorul" la box. La această întrecere pugilistică vor participa şi patru sportivi de la CS Crişul Oradea, pregătiţi de antrenorul emerit Mihai Mikloş şi
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Rosenborg a reuşit surpriza pe "Stamford Bridge"
Faza grupelor din ediţia 2007-2008 a Ligii Campionilor la fotbal a debutat, marţi seara, cu disputarea primei etape din grupele A-D. Surpriza serii s-a consemnat în Grupa B, norvegienii de la Rosenborg Trondheim reuşind să obţină o remiză cu Chelsea, chiar pe "Stamford B
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
"Cupa Salca" a programat a II-a ediţie
Cea de-a doua ediţie a "Cupei Salca" la şah şi cruce s-a disputat, zilele trecute, la Braseria "Salca". Concursul a fost destinat în special pensionarilor, dar în concurs au fost acceptaţi toţi cei care au dorit să participe. Organizatorul competiţiei a fost ing. Osz
- 20 Septembrie 2007
- Citeste
Cifră record de spectatori
Poiana Budureasa - FC Grădinari 3-2 (2-1) Teren: "Poiana"; spectatori: circa 500 Marcatori: Oancea 2, Borza 30 şi 72 - primul din 11 m / Imre 18, Iancu 68 Remarcaţi: Ganea, Micloş / Tripa, Matiuţă, Borza. Budureasa: Micloş - Nan (46 S. Goina), Ganea, T. Goina, Balog, C
- 20 Septembrie 2007
- Citeste


