Doamnele şi domnişoarele din Oradea au fost invitate, ieri, să participe la cea de-a șaptea ediţie a SkirtBike, o manifestare care îşi propune să promoveze mersul pe bicicletă şi un stil de viaţă sănătos.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Singuri acasă: ai grijă de copiii tăi oriunde te afli! - O zi de vacanță de neuitat
În cadrul Campaniei „Singuri acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!”, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea le-a oferit copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, o zi de vacanţă, cât o vacanță, plină de surprize, devenită deja o tradiţie în ultimii ani.
- 04 Septembrie 2022
- Citeste
Comuna Căbești are o școală digitală!
După cum promitea, cu câteva luni în urmă, primărița Corina Ene, lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale din Căbești au fost finalizate până la începerea actualului an școlar. Începută în martie 2020, investiția trebuia terminată până în septembrie anul trecut, dar, din cauza unor lucrări neconforme, termenul a fost prelungit.
- 04 Septembrie 2022
- Citeste
Despre medicina viitorului la Oradea - De ce este România decalată cu zeci de ani față de alte țări
Digitalizarea spitalelor, chirurgia robotică și medicina viitorului, bazată pe inteligență artificială, se numără printre temele ce vor fi dezbătute, timp de aproape o săptămână, în cadrul Conferinței Internaționale de Tehnologie Medicală SSIMA RE: Imagine Healthcare, ce se va derula la Oradea, între 5 și 9 septembrie.
- 04 Septembrie 2022
- Citeste
FC Bihor Oradea, pe drumul cel bun - Măsuri luate de noua conducere
Noua conducere a clubului orădean de fotbal în frunte cu fostul fotbalist Sandor Kulcsar a prezentat primele măsuri pe care le-a luat de când ocupă această fucție și care au ca scop principal atragerea iubitorilor fotbalului lângă formația roș-albastră precum și a sponsorilor.
- 02 Septembrie 2022
- Citeste
25 de morți și 79 de răniți, în accidente rutiere produse în Bihor
Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt, în general, în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile publice ne cutremură de fiecare dată. De aceea, polițiștii fac un apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii, pentru că doar așa toată lumea poate fi în siguranță.
- 02 Septembrie 2022
- Citeste
Dezastru provocat de viitură în Poiana Glăvoi - Corturi luate de apă
Câțiva turiști aflați cu corturile la munte în zona Padiş din Munții Apuseni au fost surprinși de o viitură puternică. Într-un filmuleț postat pe Facebook de unul dintre turiști, se poate vedea cum apa prăvălită de pe culmi le inundă corturile și le mută de ici colo cu multă ușurință. Foto/ Video
- 02 Septembrie 2022
- Citeste
Cod galben şi portocaliu de inundații pentru râuri din 19 județe, inclusiv în Bihor
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis două atenţionări Cod portocaliu de inundații pentru râuri din 19 județe. Alertele sunt în vigoare de vineri ora 13.00 până sâmbătă ora 16.00,respectiv vineri ora 20.00- sâmbătă ora 24.00. Alte râuri sunt sub două avertizări Cod galben.
- 02 Septembrie 2022
- Citeste
Programul TIFF Oradea
Cea de-a V-a ediţie a TIFF Oradea debutează vineri, 2 septembrie, şi promite un maraton cinematografic de neratat.
- 01 Septembrie 2022
- Citeste
Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim... Ziua Națională a Limbii Române
Activitatea festivă dedicată Zilei Naționale a Limbii Române, eveniment care se sărbătoreşte an de an pe 31 august, începând din 2013, a avut loc în cadrul „Clubului de Poezie”, de la sediul Bibliotecii Virtuale ELIT din Oradea.
- 01 Septembrie 2022
- Citeste


