Penibil este nu că mascarada orchestrată, ieri, în Consiliul local a demonstrat, dacă mai era nevoie, că majoritatea aleşilor orădenilor a optat pentru conservarea propriilor privilegii ci mai degrabă faptul că votul lor a fost motivat de un naţionalism deşănţat, contrazis flagrant de coabitarea prosperă de până acum dintre grupările "rivale".
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
prima pagina
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
agenda zilei
Azi, 12 decembrie 2007
Au trecut 345 zile din anul 2007
Mai sunt 20 zile până în anul 2008
Soarele răsare la ora 08.01 şi apune la ora 16.44
Calendarul ortodox: Sf. Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei; Sf. Mc. Sinet
Calendarul greco-catolic: Sf. Spiridon al Trimitundei
MAXIMA ZILEI: "Mai multe lucruri au dus la capăt iscusinţa decât forţa." Gracian
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Proiect cu finanţare europeană finalizat de RoMarketing Oradea-Investiţii în promovarea capitalului uman
Specializată în domeniul resurselor umane, S.C. RoMarketing SRL Oradea a finalizat proiectul "Centru de evaluare şi formare în management", proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Programul PHARE 2004 "Coeziune Economică şi Socială - Promovarea Capitalului Uman". În calitate de beneficiar, RoMarketing a organizat ieri, la Oradea (Hotelul Vulturul Negru), conferinţa de final de proiect, la eveniment participând, pe lângă echipa de proiect, reprezentanţi din partea Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) Regiunea Nord-Vest.
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Vom plăti mai mult pentru masa de Crăciun
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
DGFP Bihor a emis 16.341 decizii de impunere anuală
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Orădencele au şanse mari de calificare
Federaţia Română de Baschet a stabilit programul fazei preliminare a Cupei României, ediţia 2007-2008. Cele 12 prim-divizionare au fost împărţite în patru grupe a câte trei echipe, primele două clasate urmând să continue cursa pentru câştigarea trofeului.
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Fetele de la "Ghibu" s-au calificat la faza judeţeană
La sala de sport a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu" s-a desfăşurat etapa pe municipiu a Olimpiadei Sportului Şcolar la volei, pentru echipe de fete, gimnaziu şi liceu. Deţinătoare a titlului naţional la liceu şi vicecampioane naţionale la gimnaziu, formaţiile de la Ghibu s-au impus fără probleme şi s-au calificat pentru etapa judeţeană.
- 12 Decembrie 2007
- Citeste
Competiţii de karate tradiţional, dominate de orădeni
Sala de Sport a Liceului "Onisifor Ghibu" din Oradea a găzduit două competiţii de karate tradiţional. Atât prima ediţie a Cupei "Isrom", rezervată copiilor, cât şi ediţia a II-a a Cupei "Juventus", la juniori, au fost organizate de CS Fudoshin Oradea (antrenori Adriana şi Mihai Turla) şi Asociaţia Judeţeană de Karate Tradiţional, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sport (DJS) Bihor.
- 12 Decembrie 2007
- Citeste


