Aproximativ 180 de copii, elevi în clasele I-IV la Liceul Greco-Catolic din Oradea, însoţiţi de învăţătoarele lor, au pornit, ieri, pe străzile Oradiei, îmbrăcaţi în costume de Moş Crăciun, pentru a vesti, prin colindele lor, Naşterea Mântuitorului Iisus Cristos. La vederea lor, zeci de trecători s-au oprit din drum pentru a-i asculta. În ciuda frigului destul de pătrunzător, copii nu s-au abătut de la traseul lor, care a fost următorul: Liceul Greco-Catolic Oradea - Primărie - Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea. Câteva dintre colindele interpretate de copii au fost: "Ziurel de zi", "Noapte de colindă", "În vârful a nouă meri" şi "Pe la case luminate". Evenimentul, care a ajuns în acest an la ediţia a IX-a, a fost organizat de Comisia metodică a învăţătoarelor de la Liceul Greco-Catolic Oradea.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
prima pagina
- 21 Decembrie 2007
- Citeste
Spaţiul Schengen, la graniţa de vest a României
La începutul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discuţie în legătura cu importanţa termenului libertate de mişcare. După discuţii îndelungate, Franţa, Luxemburg, Germania, Belgia şi Olanda au hotărât sa creeze un spaţiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat în data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen.
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
Trenuri anulate de sărbători
Sărbătorile de Iarnă au adus modificări în mersul trenurilor, unele dintre acestea fiind anulate în această perioadă, urmând a fi reintroduse după aceea.
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
Flash rutier
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
România, ţara romilor?!
Vă îngroziţi, stimaţi concetăţeni, de acest paradox? Da! Aveţi dreptate, România este ţara romilor sau, mai exact, românii şi România şi-au pierdut identitatea şi au devenit romi-ţigani, a căror ţară este România. Din strălucita origine romano-dacă din care s-a născut poporul român şi ţara lui, România, origine cu care ne mândream în faţa popoarelor lumii, am ajuns să fim categorisiţi şi asimilaţi cu romii, ţiganii, trubadurii nelegiuiţi din lumea întreagă. "O, tempora, o, mores! Quis docta ignorantia!" (O, vremuri, o, moravuri, ce ignoranţă savantă!).
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
Ultimele meciuri din grupele Cupei UEFA
Cupa UEFA la fotbal programează, în această seară, partidele ultimei etape din Grupele A-D. Din cele patru grupe, sunt calificate deja în faza "16-imilor" de finală: Everton (Grupa A), Panathinaikos Atena, Atletico Madrid (Grupa B), Villareal (Grupa C), Hamburger SV şi FC Basel (Grupa D).
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
Romario, suspendat patru luni pentru dopaj
- 20 Decembrie 2007
- Citeste
TV - SPORT
- 20 Decembrie 2007
- Citeste


