Deşi Ministerul Educaţiei a anunţat la începutul anului şcolar că modalitatea de admitere în liceu se va schimba începând cu anul şcolar 2007-2008, trei luni mai târziu, ministerul aduce noi modificări în acest sens.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Instanţele din Bihor, sub lupa Consiliului Suprem al Magistraturii
Inspectorii din cadrul Serviciului de Inspecţie Judiciară au efectuat, în ultima perioadă, verificări la toate curţile de apel, prin accesarea conturilor ce au fost create la nivelul fiecărei instanţe. Potrivit raportului realizat în urma controlului, instanţele din judeţul Bihor respectă prevederile legale în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a cauzelor sau continuitatea completelor de judecată.
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
prima pagina
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
'Caleaşca' Moşului a poposit la Oradea
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
Tineri reţinuţi pentru trafic de droguri
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii Biroului Teritorial Bihor al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au reţinut doi tineri pentru trafic de droguri de mare risc.
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
Buget al echilibrului
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
Sprijin pentru foştii mineri şi ceferişti
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
De anul viitor, O nouă comună în judeţul Bihor
Începând din anul 2008, localităţile Toboliu şi Cheresig se vor rupe din comuna Girişu de Criş, urmând să formeze o nouă unitate administrativ-teritorială, cu centrul la Toboliu. Senatorul Pete Ştefan, iniţiator al proiectului de lege, a declarat că Parlamentul României a aprobat divizarea comunei Giriş cu toate că nu a beneficiat de sprijinul Guvernului.
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
Cei mici sunt aşteptaţi la Revelion
- 28 Decembrie 2007
- Citeste
Concert, la Biserica cu Lună
- 28 Decembrie 2007
- Citeste


