Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit şi "luceafărul poeziei româneşti".
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
DOBREŞTI - COMUNA CARE SE ÎNALŢĂ DIN ADÂNCURI
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Proteste ale opoziţiei în Georgia
Aproximativ 300 de membri ai opoziţiei georgiene, al cărei candidat la preşedinţia ţării, Levan Gaceciladze, contestă rezultatele alegerilor de sâmbătă, au manifestat ieri în faţa televiziunii publice, cerând să se exprime în direct, relatează AFP.
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
decese
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Previziuni optimiste în privinţa infrastructurii
Guvernul maghiar intenţionează să construiască o autostradă care să lege Autostrada Transilvania de autostrada M3 şi care ar urma să fie finalizată cel târziu în anul 2012. Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Tanczos Barna, care a participat, ieri, la Oradea, la o întâlnire româno-maghiară în care s-a discutat despre infrastructura de transport din zona de graniţă.
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Anul cuţitelor lungi în PSD
Avatarurile Partidului Social Democrat vor produce în 2008 un val de surprize, cu o capacitate indiscutabilă de a influenţa noua guvernare, rezultată în urma alegerilor generale din acest an. Partidul lui Ion Iliescu îşi conserva un electorat tradiţional, cu un procent discutabil de 23,1% obţinut la europarlamentare, dar are o singură mare problemă: succesiunea la conducere. Bătălia pentru şefie în PSD va constitui capul de afiş al evoluţiei stângii româneşti, în acest an electoral.
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Certificat de funcţionare pentru angiograf
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Chiriaşii instalaţi abuziv pe domeniul public, cazaţi la Azilul de Noapte
După mai multe sesizări ale ziarului nostru, în care a fost reliefată situaţia precară a 16 persoane, majoritatea de etnie romă, stabilite temporar şi abuziv pe strada William Shakespeare, specialişti din cadrul a cinci instituţii publice şi private locale s-au mobilizat, în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă persoanele fără adăpost. Astfel, reprezentanţi ai Primăriei municipiului Oradea, Administraţiei Imobiliare Oradea, Fundaţiei Eclesia Mater din Oradea, Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO), precum şi ai operatorului de salubritate RER Ecologic Service Oradea au reuşit, în cursul zilei de ieri, să restabilească, într-o anumită măsură, ordinea pe strada William Shakespeare. În acest context, în urma discuţiilor avute cu viceprimarul Biro Rozalia, cele 16 persoane fără adăpost au acceptat propunerea de a fi cazaţi la Azilul de Noapte din Oradea. Amănunte în pagina 3.
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
prima pagina
- 10 Ianuarie 2008
- Citeste
Trei pretendenţi la şefia PC
- 09 Ianuarie 2008
- Citeste


