Camera de Comerţ şi Indurie (CCI) Bihor organizează, la sediul din Oradea, un seminar a cărui tematică este axată pe noile reglementări din domeniul legislaţiei muncii.
Camera de Comerţ şi Indurie (CCI) Bihor organizează, la sediul din Oradea, un seminar a cărui tematică este axată pe noile reglementări din domeniul legislaţiei muncii.
Situaţia persoanelor cu handicap se îmbunătăţeşte considerabil. Pe lângă faptul că mii de persoane cu handicap şi însoţitorii acestora sunt scutiţi, pe bază de cerere, de la plata rovinietei, persoanele încadrate într-un grad de handicap primesc din această lună indemnizaţii indexate. Mai mult, la cerere, persoanele cu handicap sau reprezentanţii legali ai acestora pot obţine cardul-legitimaţie aferent locurilor gratuite de parcare. Cardul-legitimaţie are valabilitate pe întreg teritoriul României.
Marţi seara, la Hotelul Continental din Oradea, membrii clubului Rotary au organizat o întâlnire în cadrul căreia au făcut un bilanţ al acţiunilor întreprinse anul trecut şi au premiat olimpici cu situaţie financiară precară.
Secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan, va fi prezent mâine, 27 ianuarie, la Castellon, localitate unde se va deschide un nou consulat al României în Spania. Fostul prefect de Bihor se va întâlni cu personalul consulatului şi cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din provincia Castellon. De asemenea, luni, 28 ianuarie, Bolojan se va deplasa la Barcelona, unde va verifica respectarea măsurilor dispuse în vederea îmbunătăţirii serviciilor oferite de consulatul României din această localitate.
Numit în funcţie printr-un ordin al ministrului Internelor şi Reformei Administrative, noul director al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, comisarul şef Viorel Gheorghe Nemeş şi-a stabilit priorităţile, majoritatea acţiunilor vizând integrarea ţării noastre în spaţiul Schengen. De asemenea, noul director a precizat că se va ocupa şi de îmbunătăţirea imaginii poliţiei de frontieră, de asigurarea transparenţei sau de combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, este de acord cu pensionarea înalţilor ierarhi care au împlinit vârsta de 80 de ani, dar numai pentru caz de boală sau neputinţa de a mai conduce.
