Mii de manifestanţi au protestat în cursul serii de marţi, la Paris, răspunzând apelului lansat de mai multe organizaţii ale evreilor, faţă de atentatul de la seminarul din Ierusalim, soldat cu moartea a opt studenţi, săptămâna trecută, relatează AFP.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
In memoriam
DECESE
"Cum ne va fi când râuri de lumină
Se varsă-n valuri peste noi în veac,
Şi când curaţi de orice tină,
Vom fi mereu lui Dumnezeu pe plac!"
CONSTANTIN DAMIAN,
EVA KOVACS,
ION BRÂNDUŞOIU,
TEODOR BORA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop, "La Capătul Drumului S.R.L." (4830)
Suntem alături de voi, Dana şi Alexandra, la dureroasa despărţire de mama şi bunica voastră,
LIVIA BOCOCI.
Dumnezeu s-o odihnească şi pe voi să vă mângâie. Vecinii din Asociaţia de Locatari, str. Făgăraşului, nr. 5. (4766)
Un ultim omagiu omului, dascălului şi prietenei noastre
LIVIA BOCOCI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Familia Mihai Drecin. (4767)
Un gând de alinare pentru Dana şi fiica Sa Alexandra, acum când o conduc pe ultimul drum pe mama şi bunica lor dragă,
LIVIA BOCOCI.
Fam. Cosmina şi Victor Lazăr. (4770)
Transmitem sincere condoleanţe vecinei noastre Dana şi fiicei sale Alexandra, la trecerea în nefiinţă a mamei şi bunicii lor dragi,
LIVIA BOCOCI.
Fam. Raveica şi Teodor Jurcuţ. (4771)
Regretăm profund trecerea în nefiinţă a fostei noastre colege,
LIVIA BOCOCI,
educatoare metodistă la Grădiniţa de Aplicaţie a Liceului Pedagogic "I. Vulcan" Oradea. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Grădiniţei nr. 10 Oradea. (4778)
Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de draga noastră cumnată şi mătuşă,
LIVIA BOCOCI.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Suntem alături de fiica sa Dana şi nepoata Alexandra în aceste clipe grele. Cumnata Sabina şi nepoţii Mihaiela şi Cristian. (4790)
Plecată surprinzător de repede spre cele veşnice, draga noastră
LIVIA BOCOCI
a lăsat un imens gol în sufletele noastre. Îi vom păstra amintirea mereu vie. Odihneşte-te în pace, suflet bun. Simona şi Ciprian Sârb. (4809)
Suntem alături de voi, Dana şi Alexandra, la marea suferinţă prin care treceţi acum, când moartea nemiloasă a luat-o de lângă voi pe cea care v-a fost mamă şi bunică iubitoare,
LIVIA BOCOCI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Fam. Borcea. (4800)
Regretăm profund trecerea la cele veşnice a prietenei noastre,
LIVIA BOCOCI.
Gânduri bune de mângâiere pentru fiica ei Dana şi nepoata Alexandra. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Filip Ioan, Victoria şi Marian. (4815)
Dana şi Alexandra, înţeleg şi trăiesc cu voi această perioadă dureroasă pe care numai dispariţia mamei şi bunicii dragi o poate genera. Sincere condoleanţe. Mihaela Stanomir. (4791)
Gânduri de alinare şi întreaga noastră compasiune pentru Dana şi Alexandra Bococi, la dureroasa despărţire de mama şi bunica dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mariana, Puiu şi Paul Mureşan. (4792)
Gânduri de alinare şi întreaga noastră compasiune pentru colega noastră cercet. ing. Bococi Dana, la durerea pricinuită de decesul mamei sale dragi,
LIVIA BOCOCI.
Sincere condoleanţe din partea colectivului de la Serviciul Rectorat. (4824)
Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru colega noastră cercet. ing. Bococi Dana, la dureroasa despărţire de mama sa dragă,
LIVIA BOCOCI.
Sincere condoleanţe. Fam. Liana şi Cornel Antal. (4825)
În aceste clipe de tristeţe şi grea suferinţă, suntem alături de colega noastră, Dana Bococi, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Sincere condoleanţe. Colegele de la Biroul Doctorate, Viorica, Simona şi Lia. (4829)
Un ultim omagiu credincioasei mele prietene
educatoarea LIVIA BOCOCI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Prof. Viorica Piscoi. (4828)
Suntem alături de colegul nostru dr. Adrian Zdroba, în aceste momente de grea încercare, pricinuite de moartea fulgerătoare a tatălui drag. Sincere condoleanţe întregii familii. Colectivul S.C. Medicris. (4763)
Suntem alături de cuscrul nostru Mândoiu Gheorghe şi familia şi ne exprimăm durerea şi tristeţea prin trecerea în veşnicie a dragii lui soţii
EMILIA FLORICA MÂNDOIU.
Sincere condoleanţe. Dumnezeu să o binecuvânteze în pace şi linişte. Familia Ileana şi Costică Pătru. (4781)
Într-o noapte de martie, pe patul de suferinţă, liniştită şi bună precum a fost în viaţă, a trecut la cele veşnice prietena noastră,
FLORICA MÂNDOIU.
Dumnezeu să-i facă parte în ceata aleşilor Săi şi cu drepţii s-o numere, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească. Suntem alături de voi, Gigi, Liliana şi Mihaela, la această grea încercare. Familiile Piţurcă Aurel şi Ovidiu. (4801)
Sincere condoleanţe îndureratei familii, la despărţirea de iubita lor soţie, mamă şi bunică,
FLORICA MÂNDOIU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le aline suferinţa. Liliana şi Corneliu Piţurcă. (4803)
O inimă curată a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la Domnul, o cunoştinţă deosebit de bună a plecat prea repede la cele veşnice, cea care a fost
FLORICA MÂNDOIU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Fam. Sim Ioan şi Maria. (4802)
Cu inimile îndurerate, suntem alături de bunul nostru prieten Georgică Mândoiu şi de fiicele lui, Liliana şi Mihaiela, cu familiile lor, acum când se despart de buna şi iubita lor soţie, mamă şi bunică,
FLORICUŢA MÂNDOIU.
Nu te vom uita niciodată, buna noastră prietenă. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Fam. Tudorache Ion cu soţia Viorica, finii Tudorache Torino cu soţia Ica, din Timişoara, şi Ovidiu-Adrian cu soţia Nicoleta. (4789)
Suntem alături de prietenul nostru Gică Mândoiu, la marea durere pricinuită de moartea soţiei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ilie şi Maria Botiş. (4805)
Suntem alături de colega noastră Pătru Liliana, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi,
EMILIA FLORICA MÂNDOIU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de birou de la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea. (4798)
Cu lacrimi şi durere în suflet, mă despart de buna şi draga mea prietenă,
EMILIA FLORICA MÂNDOIU,
pe care nu o voi putea uita niciodată. Sunt alături de familia îndurerată şi rog pe bunul Dumnezeu să vă întărească. Ţintă Constanţa, Sabina şi Carmen. (4820)
Suntem alături de fam. dr. Bonta, în marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui său drag. Sincere condoleanţe. Fam. Vâlcea. (4797)
Mulţumesc din suflet întregii mele familii, prietenilor, cunoştinţelor şi tuturor celor ce au fost alături de mine, la decesul fulgerător al mamei mele,
FLORICA COSTEA,
din Aleşd. Rog pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească faptele, iar pe mama mea s-o aşeze în rândul celor drepţi. Fiica Adriana Cuc cu familia. (4799)
Cu adâncă durere, anunţăm decesul celui care a fost bunul soţ şi tată,
TEODOR BORA.
Înmormântarea va avea loc vineri, 14 martie, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Familia îndoliată.
Suntem alături de mătuşa noastră Silvia şi de verişorul nostru Cristian, la marea durere pricinuită de dispariţia celui care a fost soţ şi tată iubitor,
TEODOR BORA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Nepoţii Marilena, Marian, Alexandru şi Alexia Florea. (4782)
Suntem alături de Silvia şi Cristi, la marea durere pricinuită de moartea soţului şi tatălui drag,
DOREL BORA.
Dumnezeu să-i dea odihna veşnică. Sora Viorica, Ada, Liana şi Viorel Matei. (4810)
Împărtăşim cu voi, Silvia şi Cristi, durerea pe care o simţiţi la despărţirea de bunul vostru soţ şi tată,
TEODOR BORA.
Dumnezeu să-i dea odihna veşnică şi vouă alinare. Marilena şi Teodora împreună cu familiile. (4811)
Sincere condoleanţe Silviei şi lui Cristi, acum când se despart de dragul lor soţ şi tată,
TEODOR BORA.
Dumnezeu să-l odihnească. Laur, Eleonora şi Aurel Brudaşca. (4812)
Trecerea la cele veşnice a cumnatului nostru,
TEODOR BORA,
ne-a întristat profund. Suntem alături de voi, Silvia şi Cristi în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cornel şi Ani Borza. (4813)
Cu adâncă durere în suflet, anunţ încetarea din viaţă a scumpului meu soţ,
lt. col. r. CONSTANTIN DAMIAN.
Înmormântarea are loc azi, 13 martie, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Nu te voi uita niciodată şi Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în locurile cele mai frumoase şi luminate. Soţia Anuţa. (4831)
Cu ochii plini de lacrimi şi durere în suflet, ne luăm rămas bun de la scumpul nostru tată, socru şi bunic,
lt. col. r. CONSTANTIN DAMIAN.
Îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace şi linişte. Fiul Nelu, nora Dora şi nepotul Alin. (4832)
Suntem alături de vecina noastră Damian Anuţa, la greaua suferinţă pricinuită de pierderea soţului drag,
lt. col. r. CONSTANTIN DAMIAN.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Vecinii din bl. S 1, sc. A, Iza. (4833)
Împărtăşim durerea vecinilor noştri, acum când se despart pentru totdeauna de dragul lor soţ şi tată,
col. r. COSTICĂ DAMIAN.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia Cojocaru. (4788)
Cu tristeţe anunţăm încetarea din viaţă a vecinei noastre,
MARIA NIŢU.
Înmormântarea va avea loc în Bucureşti, azi, 13 martie 2008. Sincere condoleanţe din partea vecinilor din Oradea, Bdul Decebal, nr. 28, Sc. A. (4817)
Suntem alături de domnul lector universitar Timar Iulius, în momentul de profundă suferinţă la trecerea în eternitate a tatălui-socru. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. prof. Puie Mircea, Adriana, din Oradea. (4837)
Cu durere în suflet, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată, socru şi bunic,
ION BRÂNDUŞOIU,
la vârsta de 84 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 14 martie 2008, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Irina, fiul Ioan, nora Maricica, nepoţii Catalina şi Ionuţ.
Mulţumim tuturor celor care, prin prezenţă, flori şi condoleanţe, au fost alături de noi la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a dragului nostru
ec. prof. DUMITRU BONTA.
Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Familia, în veci îndoliată. (4853)
Suntem alături de colega noastră, Dana Bococi, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Gianina şi Doina. (4842)
Sincere condoleanţe colegei noastre, Dana Bococi, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi. Prof. Ioan Felea. (4843)
Un sincer gând de mângâiere şi alinare pentru prietena şi colega noastră, Dana Bococi, la despărţirea de mama sa iubită. Adriana, Camelia şi Alina. (4847)
Neşterse vor fi în veci durerile şi frumoasele amintiri pe care le vom păstra în inimi cât vom trăi. Acum, când moartea ne desparte de cel care a fost cel mai scump soţ, tată, socru şi bunic,
dr. MIRCEA ZDROBA,
de 59 de ani, doar amintirile rămân vii, căci sufletul lui duios şi bun ne însoţeşte pretutindeni. Mai singuri şi mai săraci, ne plecăm frunţile în faţa tristului mormânt şi-i spunem un simplu MULŢUMIM învăluit în lacrimi şi flori, lumânări şi rugăciuni. Înmormântarea are loc azi, 13 martie, ora 13.00, în Beiuş. Adio, scumpul nostru, îţi spun soţia Florica, fiica Dana cu soţul Nicu şi nepoata Anania, fiul Adrian cu soţia Roxana. (4848)
Suntem alături de finii noştri, Dana şi Nicu, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui şi socrului lor drag,
dr. MIRCEA ZDROBA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Sala Liviu, Rodica şi Rebecca. (4849)
Un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă multe lacrimi şi tristeţe. Cu adâncă durere, anunţăm trecerea la cele veşnice a naşului nostru drag,
TEODOR BORA,
şi suntem alături de naşa noastră Silvia şi fiul Cristian. O rugăciune, o floare, o lumânare este tot ce-i mai putem oferi acum, la ceas de despărţire. Finii, fam. Ciucioiu Dumitru, Mariana şi Cristian. (4851)
Un ultim şi pios omagiu celei care a fost
EMILIA FLORICA MÂNDOIU,
acum, când ne părăseşte pentru totdeauna. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. col. (r) Marinescu şi fam. Săcal Irina, din Oradea. (4852)
COMEMORĂRI
Copleşiţi de durere, anunţăm că astăzi se împlinesc 40 de zile de când dragul nostru
VASILE VOINEA
a trecut la cele veşnice. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 15 martie, ora 11.00, la Biserica Buna Vestire din Oradea. Veşnic îndoliate, soţia Cecilia, fiica Lavinia şi ginerele Răzvan.
Se împlinesc 6 săptămâni de când un suflet bun s-a înălţat la ceruri, cumnatul şi unchiul nostru drag,
NICOLAE BACIU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Cumnatele, cumnatul şi nepoţii. (4411)
Pios omagiu, recunoştinţă şi preţuire veşnică la 15 ani de la trecerea în eternitate a dragului nostru soţ, tată şi bunic,
dr. TEODOR TONŢ,
medic pediatru. Dumnezeu să-l binecuvânteze, să-i dea binemeritata odihnă. Slujba de pomenire are loc sâmbătă, 15 martie, ora 10.00, la Biserica Izvorul Tămăduirii. Familia. (4593)
La ceas de aducere aminte, ne este greu să vorbim despre tine la timpul trecut. Durerea a rămas la fel de vie de când sufletul bun s-a înălţat la cer în urmă cu 4 ani, dragul nostru soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,
FLORIAN CHIRILĂ.
Pentru tot ce ai făcut pentru noi îţi datorăm neuitare. Dumnezeu să te odihnească în pace. În veci nemângâiată, familia. (4779)
Au trecut doi ani de lacrimi şi durere de când moartea nemiloasă l-a răpit pentru totdeauna de dragul meu soţ,
ing. AUREL LEZEU,
lăsând un gol adânc în inima mea. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Slujba de pomenire are loc sâmbătă, 15 martie, ora 9.00, la Biserica Trei Ierarhi, din Rogerius. În veci nemângâiată, soţia Emilia. (4784)
Încă retrăiesc clipele de tristeţe, la împlinirea a 2 ani de când destinul m-a despărţit de soţul meu drag,
DUMITRU ŞERB.
În rugăciunile mele îl rog pe Dumnezeu să te ierte şi să te aibă în grija Sa. Parastasul de pomenire are loc sâmbătă, 15 martie, la Biserica Înălţarea Sfintei Cruci, din cartierul Oncea. Recunoştinţă celor care nu l-au uitat. Soţia Viorica, în veci nemângâiată. (4786)
Se împlinesc 6 luni de lacrimi şi durere de când ne-a părăsit, trecând la cele veşnice, scumpa noastră soţie, mamă, soacră şi bunică,
ILONA LUCAN,
din Beiuş. Chipul ei luminos, dragostea şi bunătatea cu care ne-a înconjurat vor rămâne veşnic în inimile noastre. Îi mulţumim pentru tot ce ne-a dăruit în timpul vieţii şi-i datorăm profundă recunoştinţă. Mulţumim, de asemenea, celor care au cunoscut-o şi-i păstrează amintirea. Dumnezeu şi Maica Fecioară să fie lângă sufletul tău şi să te odihnească în pace. Soţul Aurel, copiii Corneliu şi Marius, nurorile Daniela şi Violeta, precum şi nepoţii tăi scumpi şi dragi Alexandra şi Raul.
S-a scurs un an de lacrimi şi durere de când m-a părăsit scumpa mea fiică,
VIORICA SĂBĂREANU,
născută Oprişan. Parastasul are loc duminică, 16 martie, ora 13.00, la Biserica Militară. Odihnească-se în pace. Te plânge mama Silvia, pe care ai lăsat-o bătrână şi bolnavă. (4814)
- 13 Martie 2008
- Citeste
"Salbă" de medalii pentru Palatul Copiilor-"Shogunul" Oradea
Federaţia Română de Karate Modern (FRKM) a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Covasna, în colaborare cu Liga Cluburilor de Karate Shotokan-Fudokan, ediţia 2008 a Campionatelor Naţionale de Karate-Do Shotokan. Desfăşurată la categoriile de vârstă copii II, minicadeţi, cadeţi şi seniori, întrecerea s-a constituit şi într-un criteriu de selecţie pentru formarea loturilor României de cadeţi şi seniori, care vor participa la Campionatul European de Karate Shotokan.
- 13 Martie 2008
- Citeste
TV - SPORT
- 13 Martie 2008
- Citeste
Un meci agreabil: Biharea Vaşcău - Locadin Ţeţchea 3-1 (2-0)
- 13 Martie 2008
- Citeste
Şansa de a evita ultimele două locuri: CSM Leonardo Oradea - BC Râmnicu Vâlcea
Divizionara A de baschet masculin primeşte, astăzi, vizita formaţiei BC Râmnicu Vâlcea, în ultimul joc al etapei a XXII-a. Partida se va disputa la Arena "Antonio Alexe", de la ora 18.00, intrarea spectatorilor fiind permisă pe bază de bilet, preţul unui tichet fiind de 5 lei.
- 13 Martie 2008
- Citeste
Furturi din societăţi comerciale
- 13 Martie 2008
- Citeste
Echipa mobilă a SEP, la Biharia
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Oradea va relua deplasarea cu staţia mobilă în cele 17 comune arondate municipiului. Astfel, mâine, 14 martie, angajaţii SEP se vor afla în comuna Biharia.
- 13 Martie 2008
- Citeste
Dacă discriminare nu există, unde-o fi egalitatea de şanse?!
Sarkady Zsolt, managerul general al Filarmonicii de Stat Oradea, a organizat, la finele lunii trecute, o întâlnire cu reprezentanţii presei locale, pentru a lămuri problemele iscate la nivelul instituţiei, cu privire la atacurile celor cinci instrumentişti. El a respins, atunci, toate acuzaţiile acestora, catalogându-le ca fiind "minciuni grosolane". La acea vreme însă, prezenţa artiştilor petiţionari la conferinţa de presă nu a fost posibilă, deoarece doi dintre ei, Florin Costin şi Vasile Vulturar, se aflau la Bucureşti, pentru a-şi susţine pledoaria în faţa Comisiei de Abuzuri a Senatului, iar ceilalţi, la Tribunalul Bihor, în cauzele de litigii de muncă cu Filarmonica.
- 13 Martie 2008
- Citeste
Lumea fascinantă a teatrului, dezvăluită "Între noi, actorii"
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea a prezentat aseară, în Sala Studio, cea de-a şasea premieră a stagiunii, "Între noi, actorii". Următoarea reprezentaţie va avea loc mâine, 14 martie, de la ora 18.00, la Sala Studio.
- 13 Martie 2008
- Citeste


