Angajaţii organizaţiilor umanitare străine, sosiţi să acorde ajutor sinistraţilor din Myanmar, apreciază că numărul de morţi în urma ciclonului produs sâmbătă depăşeşte 50.000 de persoane, în timp ce alte trei milioane au rămas fără adăpost, scrie The Times, în ediţia electronică.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Pentagonul a ironizat parada militară de la Moscova
Pentagonul a ironizat parada militară prevăzută pentru 9 mai la Moscova, care marchează o grandoare regăsită a armatei ruse, o desfăşurare de forţe inedită după destrămarea URSS, informează AFP.
- 08 Mai 2008
- Citeste
Inaugurarea Centrului Cultural
- 08 Mai 2008
- Citeste
Concerte educative la Filarmonică
- 08 Mai 2008
- Citeste
Curs de hip-hop şi breakdance
- 08 Mai 2008
- Citeste
IN MEMORIAM
- 08 Mai 2008
- Citeste
Socoteala edililor (electorală) nu se potriveşte cu leneveala antreprenorilor (tradiţională)
În urma unei licitaţii, firmei CIAC i-au revenit lucrările de execuţie a celor patru blocuri situate pe Bulevardul Decebal. Proiectul prevede construirea unor blocuri cu regim de înălţime de P+3 şi mansardă, valoarea construcţiei ridicându-se la 5.660.000 de lei, fără TVA.
- 08 Mai 2008
- Citeste
Universitatea Oradea, vizitată de o delegaţie din Ungaria
Universitatea din Oradea a primit, ieri, vizita conducerii Universităţii din Debreţin. Delegaţia din Ungaria, formată din rectorul instituţiei de învăţământ, prof. Fesus Laszlo, şi directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale, Turi Gabor, a fost întâmpinată de rectorul Cornel Antal, alături de echipa de prorectori.
- 08 Mai 2008
- Citeste
Expoziţie fotografică de Ziua Europei
A devenit o tradiţie ca Ziua Europei să fie sărbătorită în Oradea, în fiecare an, printr-o manifestare culturală complexă. În acest context, Casa de Cultură a municipiului şi Asociaţia Euro Foto Art, în colaborare cu Fotoclubul Nufărul din Oradea, organizează o expoziţie internaţională de artă fotografică, sub genericul Euro Foto Art.
- 08 Mai 2008
- Citeste
Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj, la Oradea
În perioada 9-11 mai, în sala festivă a Universităţii Creştine Partium din Oradea, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj. Evenimentul are loc simultan în 23 de oraşe din România, precum şi în alte 70 de oraşe din 17 ţări. În fiecare oraş, spectatorii votează pentru premiul internaţional al publicului. În Oradea, organizator este Asociaţia Culturală Metrion.
- 08 Mai 2008
- Citeste


