În primele luni ale acestui an, zeci de mii de bihoreni au apelat numărul unic pentru situaţii de urgenţă, 112, cele mai multe solicitări fiind adresate Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La fel ca şi anii trecuţi, majoritatea apelurilor, peste 90%, s-au dovedit a fi false sau au semnalat situaţii care nu erau urgente. Apelarea numărului 112 reprezintă o cale rapidă de a comunica cu dispeceratele de urgenţă (Poliţie, Pompieri, Ambulanţă), în timpul unei situaţii de urgenţă care pune în pericol viaţa, integritatea sau siguranţa unei persoane sau a unor bunuri. Cu toate că autorităţile au încercat, prin diferite campanii de informare, să reducă numărul apelurilor false, situaţia nu s-a îmbunătăţit, peste 90% din numărul celor care sună la 112 nerelatând urgenţe reale. Chiar dacă majoritatea apelurilor s-au dovedit a fi false, bihorenii sancţionaţi pentru că au pus pe jar autorităţile neîntemeiat se pot număra pe degete, majoritatea folosind cartele de telefon reîncărcabile.



