Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
"Ajută-mă să fiu eu"
"Ajută-mă să fiu eu" este un proiect implementat de Administraţia Socială Comunitară Oradea, finanţat prin programul PHARE RO 2005, la începutul acestui an. Partenerii programului sunt Prefectura Judeţului Bihor, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Primăria comunei Sânmartin, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Fundaţia Ciore Roma.
- 22 August 2008
- Citeste
Solicitanţii ANL mai au două zile pentru contestaţii
Până în prezent, la Primăria Oradea au fost înregistrate 60 de contestaţii ale solicitanţilor de blocuri ANL, nemulţumiţi de punctajul acordat. Termenul pentru depunerea acestora expiră pe data de 25 august, după care, timp de 30 de zile, comisia constituită în acest sens va analiza plângerile formulate de cei nemulţumiţi.
- 22 August 2008
- Citeste
Până la 1 septembrie, şoferii vor putea circula din nou fără rovinietă
Şoferii vor putea circula din nou fără să fie amendaţi pentru lipsa rovinietei, până la 1 septembrie, din cauza problemelor cu distribuţia noilor modele, o astfel de decizie fiind adoptată şi la finele lunii iulie, pentru aproape două săptămâni.
- 22 August 2008
- Citeste
Cui i se fâlfâie de drapelul României?
- 22 August 2008
- Citeste
Târg de ofertă şcolară în Orăşelul copiilor
Orăşelul copiilor s-a impus, în ultimul an, în peisajul orădean, drept amplasamentul în care se organizează cele mai multe activităţi pentru copii, de la concursuri şi festivaluri la spectacole, jocuri distractive şi ateliere de creaţie.
- 22 August 2008
- Citeste
Sărbători în judeţ
- 22 August 2008
- Citeste
Salonul refuzaţilor "Premfoto 2008"
A devenit o tradiţie ca, din fotografiile neacceptate de juriul internaţional, organizatorii Bienalei Mondiale "Premfoto 2008", Clubul Fotografic "Nufărul" şi Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, să organizeze o expoziţie în care să fie prezentate lucrările care prezintă interes atât din punct de vedere artistic, cât şi prin mesajul transmis privitorului.
- 22 August 2008
- Citeste
Peste 750 de bihoreni susţin, azi, examenul de suplinitor
Candidaţii care nu au obţinut notă de trecere la examenul naţional de titularizare, desfăşurat pe data de 16 iulie a.c., sau cei care nu s-au prezentat la acest examen şi doresc să obţină un loc în învăţământul preuniversitar susţin azi concursul pentru un post de suplinitor.
- 22 August 2008
- Citeste
Handbalistele continuă să dezamăgească
Naţionala de handbal feminin a României nu şi-a revenit după eşecul din sferturile de finală cu Ungaria şi a fost învinsă, ieri, şi de echipa Franţei, după patru reprize de prelungiri, cu scorul de 36-34 (12-13, 27-27, 4-4, 5-3), în turneul pentru locurile 5-8. Asta, după ce, în faza grupelor, România dispusese de Franţa, cu scorul de 34-26.
- 22 August 2008
- Citeste


