Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Roş-albaştrii vizează prima victorie din acest sezon
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
Debut de campionat dificil pentru handbaliştii orădeni
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
Meci de fotbal istoric între SUA şi Cuba
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
Iancu va fi judecat de Comisia de Disciplină
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
Trei gimnaste ruse şi antrenoarea lor au murit într-un incendiu
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
prima pagina
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
In memoriam
- 06 Septembrie 2008
- Citeste
Ce lecţie am terminat noi de învăţat în zilele acestei veri?
Să începem cu tragedia negânditului pion Georgia. A făcut parte din sinistra armată roşie şi ştia exact de ce este aceasta în stare tehnic, strategic şi moral. Deci, pe cont propriu, nu-şi putea imagina că poate împunge armata rusă, pentru că avea toate informaţiile despre „fratele" de ieri pentru a şti cum va reacţiona. Aceasta înseamnă că a avut "acoperire" de principiu, un fel de "bazaţi-vă pe noi!". Şi s-au bazat proştii! Tragedia a văzut-o toată lumea. Acum care ce adevăr apără?
- 05 Septembrie 2008
- Citeste
Calendarul campaniei şcolare de vaccinare
- 05 Septembrie 2008
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Să vedeți nefăcută, dacă pică și varianta Niculescu! Cum dă Ilie Bolojan cel mai mic semn că nu-și ține în frâu partidul, s-a dus pe copcă. * Una peste alta, s-a zice că vom avea guvern format din miniștri PSD (figuri alese pe sprânceană – zici că i-a pus Grindeanu anume ca să-i facă de râs!) și vreo cinici miniștri aleși de președinte. De aia nici nu i se spune „Guvernul Niculescu”, ci guvernul PSDan.
Cetățeanul surmenat
Dacă ar fi să pariem, pe fotografia momentului: PSD pune condiții, PNL ezită, USR și AUR (sic!) cer anticipate, doar UDMR spune că guvernul încă necunoscut „are 80% șanse să treacă”, Luca Niculescu va avea aceeași soartă ca Veștea și Mureșan. Și, dacă e să rezumăm, guvernul Niculescu are o singură șansă să treacă. Din păcate, una care pute a corupție. A corupție politică și un car de noroc.
Crişana TV
Sesiunile de depunere a proiectelor pentru investiții în energie sunt în continuare o oportunitate importantă pentru dezvoltarea comunităților din județul Bihor.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


