Preşedintele nord-coreean, Kim Jong il, a suferit un atac cerebral şi a fost operat, a anunţat ministrul Apărării din Coreea de Sud. Potrivit acestuia, Kim Jong il este acum în convalescenţă.
Titlurile zilei
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
-
Nunta de Aur, a 13-a ediţie din acest an - 31 de cupluri din Oradea, premiate
Primarul Florin Birta a premiat miercuri, 14 octombrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 31 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a treisprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
După Cuba şi Haiti, Ike se îndreaptă spre Texas
Ike a ajuns din nou uragan de categoria doi şi se îndreaptă spre ţărmul Statelor Unite. Autorităţile au decretat stare de urgenţă în statul Texas şi au început deja să-i evacueze pe oameni. Asta după ce Ike a făcut ravagii în Cuba şi Haiti, state în care patru oameni au murit şi alte zeci de mii au rămas fără case.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
În Federaţia Rusă sau în afara ei?
Regiunea separatistă georgiană Osetia de Sud, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia în august, va intra în Federaţia Rusă, a declarat preşedintele său, Eduard Kokoiti, citat de Interfax, transmite AFP.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Seisme violente în Indonezia şi Japonia
Două seisme extrem de violente au zguduit miercuri noapte Indonezia şi Japonia. Seismul din Indonezia, produs în largul arhipelagului Molucelor, a avut o magnitudine de 7,6, ceea ce a determinat autorităţile să emită o alertă de tsunami. Aceasta a fost ridicată, însă, după o oră.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Atentat sângeros în nordul Pakistanului
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi în Pakistan după ce mai mulţi invidizi necunoscuţi au lansat grenade în incinta unei moschei din nordul ţării.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Un tandem pentru schimbare: Cetatea Oradea 2015
"Invitaţie la tandem pentru schimbare, Cetatea Oradea 2015, cum putem acţiona acum?". Sub acest generic s-a desfăşurat ieri, în Sala festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", un seminar organizat de Fundaţia Life, în parteneriat cu Primăria Oradea, al cărui scop a fost punerea în mişcare a forţelor din comunitatea locală şi crearea de legături între membrii acesteia privind dezvoltarea Cetăţii. Metoda folosită a fost "Open Space Technology" (Metoda "Spaţiului deschis" sau "Piaţa ideilor").
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Sesiunea de informare AFCN a stârnit interes la Oradea
La nivel naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) derulează un program de informare care se adresează potenţialilor beneficiari ai AFCN: instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, persoane fizice autorizate (artişti, meşteşugari populari, producători), societăţi comerciale care derulează activităţi culturale. La Oradea, întâlnirea a avut loc ieri, la Muzeul Ţării Crişurilor, Palatul Baroc.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Producţie dublă de grâu faţă de 2007
Producţia de grâu şi secară a României a totalizat în acest an 7,75 milioane de tone, de peste două ori mai mare decât nivelul de circa trei milioane tone de anul trecut, dar şi peste recoltele din anii 2006 şi 2005.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Registru online al agenţilor de asigurare
Registrul intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări a fost făcut public şi poate fi consultat pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
- 12 Septembrie 2008
- Citeste
Pe 6 octombrie, licitaţie pentru promovarea fondurilor europene
Ministerul Economiei şi Finanţelor va organiza, la data de 6 octombrie, o licitaţie pentru încheierea unui contract de elaborare şi producere de spoturi media dedicate promovării fondurilor structurale şi de coeziune pe care România urmează să le primească până în 2013.
- 12 Septembrie 2008
- Citeste


