Kgalema Motlanthe a fost ales ieri preşedinte al Africii de Sud de Adunarea Naţională, cu 269 de voturi din 360, a anunţat preşedintele Curţii Constituţionale, Pius Langa, citat de AFP.
Titlurile zilei
-
Beiușenii au petrecut cu „Higheghe și vin”
Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
-
În Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului, a început așternerea asfaltului
Așternerea primului strat de asfalt pe strada Lăpuşului şi în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, a început joi, 8 octombrie.
-
De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este „Sfânta Vineri” în tradiția populară - Tradiție păstrată din străbuni
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru Agerpres, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași.
-
Concerte și spectacole aeriene - Începe Oradea FestiFall
Se dă vineri startul unei noi ediții Oradea FestiFall, iar centrul orașului se pregătește să devină, timp de trei zile, locul în care muzica, arta, spectacolul și oamenii se întâlnesc.
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
Ambuscadă în apropiere de Bagdad
Un număr de 35 de persoane, dintre care 27 de poliţişti, au fost ucise într-o ambuscadă organizată de un grup de persoane înarmate la nord-est de Bagdad, potrivit unui nou bilanţ prezentat ieri, relatează AFP.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Bruchental cere verificarea ocoalelor silvice
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Lista "neagră" a restanţierilor la facturile de apă
Compania de Apă Oradea a pregătit, pentru viitoarea şedinţă de consiliu local, un material cu situaţia debitelor restante ale consumatorilor, atât persoane fizice, cât şi juridice. Pe lista neagră sunt trecute 50 de asociaţii de proprietari şi alte 50 de societăţi comerciale, instituţii publice şi de cultură sau unităţi de învăţământ.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Repartizarea locuinţelor ANL de la Salonta naşte controverse
Cu toate că încă nu s-au făcut publice listele privindu-i pe beneficiarii locuinţelor ANL din Salonta, mai mulţi solicitanţi ai unor apartamente cu două camere sunt deja nemulţumiţi. Motivul, spun oamenii, este faptul că există angajaţi ai Primăriei Salonta care şi-au depus cereri şi care, probabil, vor fi favorizaţi de comisia de analizare a dosarelor.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Ministrul Laszlo Borbely, din nou pe şantierul Habitat
În luna mai, când a început construcţia la primele locuinţe Habitat, ministrul Dezvoltării Publice şi Locuinţelor, Laszo Borbely, a fost la Oradea pentru a lua parte la construirea primei fundaţii. Aflat, ieri, din nou în oraşul de pe Criş, pentru deschiderea festivă a celei de-a IX-a Conferinţe Internaţionale de Apărare împotriva Incendiilor şi Catastrofelor, ministrul a ţinut să facă un popas şi în cartierul Habitat de pe strada Voltaire.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Subvenţii destinate agricultorilor
Pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru alte sectoare din agricultură, se vor acorda, în proporţii şi în etape diferite, subvenţii agricultorilor, fapt menţionat de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi de ministrul Agriculturii.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Horoscop
Berbecul
Aveţi ocazia să puneţi în aplicare planuri mai vechi şi să vă ocupaţi de probleme de sănătate minore, dar care pot evolua. Încercaţi să acordaţi mai multă atenţie partenerului(ei)!
Taurul
După-amiază s-ar putea să aveţi o discuţie cu o rudă mai în vârstă, dar reuşiţi să lămuriţi toate neînţelegerile. Ar fi bine să evitaţi călătoriile lungi şi să nu vă extenuaţi.
Gemenii
Aveţi o zi încărcată. Sunteţi, însă, destul de energic pentru a face faţă tuturor problemelor. S-ar putea să întâmpinaţi câteva obstacolele, în special de natură materială.
Racul
Se anunţă schimbări importante în viaţa dumneavoastră, mai ales pe plan social şi sentimental. Este o zi bună pentru consolidarea prietenilor şi pentru a încheia parteneriate şi asocieri.
Leul
Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă, mai ales că după-amiază aveţi ocazia să rezolvaţi o problemă sentimentală mai veche. Pe plan financiar, nici un motiv de îngrijorare.
Fecioara
Este momentul să vă ocupaţi de problemele materiale. Azi aveţi posibilitatea să le rezolvaţi. Nu este exclus să vi se propună o afacere. Spre seară sunteţi invitat împreună cu partenerul de viaţă la o petrecere la rude.
Balanţa
Aveţi multă energie şi reuşiţi să finalizaţi tot ce v-aţi propus. S-ar putea să fiţi promovat sau să vi se propună un nou loc de muncă, mai bine plătit. Fiţi cumpătat şi evitaţi excesele alimentare.
Scorpionul
Vă pregătiţi pentru un eveniment important în familie, probabil o aniversare. Dacă vă indispune o rudă din partea partenerului de viaţă, păstraţi-vă calmul.
Săgetătorul
Dimineaţa vă bucuraţi că un prieten reuşeşte să vă înapoieze o datorie mai veche. Este o zi favorabilă planurilor de viitor, întâlnirilor cu prietenii şi comunicării.
Capricornul
După o perioadă mai proastă pe plan sentimental, se pare că norocul vă surâde din nou. Faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită, care vă cucereşte inima. Nu neglijaţi odihna, pentru că riscaţi să aveţi probleme de sănătate.
Vărsătorul
Relaţiile cu cei din jur sunt excelente, mai ales în a doua parte a zilei. Sunt şanse să rezolvaţi o problemă legată de casă, dar nu neglijaţi nici dorinţele partenerului de viaţă.
Peştii
Sunteţi într-o formă intelectuală excelentă. Nu refuzaţi dialogul şi să le împărtăşiţi celor apropiaţi experienţa dvs. S-ar putea să suferiţi o deziluzie pe plan sentimental...
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Etapă cu multe meciuri echilibrate
Multe rezultate surprinzătoare în etapa a IV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, desfăşurată la mijlocul acestei săptămâni. Între acestea, se numără remiza dintre Dinamo şi Poli Timişoara, egalul de la Piteşti şi chiar rezultatul de egalitate de la Reşiţa.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste


