UEFA a aprobat ieri mărirea numărului de echipe participante la turneele finale de Campionate Europene, de la 16, câte sunt în prezent, la 32. Decizia va fi pusă în practică începând cu anul 2016.
Titlurile zilei
-
Beiușenii au petrecut cu „Higheghe și vin”
Seria manifestărilor care au ca scop reapropierea comunităților bihorene de tradițiile proprii a continuat, la Beiuș, cu un nou festival: „Higheghe și vin”. Evenimentul a ajuns pentru prima oară în urbea de pe Crișul Negru, chiar dacă, la nivel județean, se desfășoară pentru al doilea an consecutiv.
-
Harta stomatologiei din Bihor - Peste 70% din cabinete sunt concentrate în Oradea, iar prețurile la dentist rămân un secret în județ
O analiză realizată de platforma DentalMap.ro arată disparități majore între Oradea și restul județului Bihor în privința accesului la servicii stomatologice, transparenței tarifelor și programului de lucru.
-
În Pasajul Oneștilor și pe strada Lăpușului, a început așternerea asfaltului
Așternerea primului strat de asfalt pe strada Lăpuşului şi în pasajul subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, a început joi, 8 octombrie.
-
De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este „Sfânta Vineri” în tradiția populară - Tradiție păstrată din străbuni
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru Agerpres, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași.
-
Concerte și spectacole aeriene - Începe Oradea FestiFall
Se dă vineri startul unei noi ediții Oradea FestiFall, iar centrul orașului se pregătește să devină, timp de trei zile, locul în care muzica, arta, spectacolul și oamenii se întâlnesc.
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
Rezultate slabe ale echipelor bihorene
- 27 Septembrie 2008
- Citeste
prima pagina
- 27 Septembrie 2008
- Citeste
prima pagina
- 27 Septembrie 2008
- Citeste
Azi, 26 septembrie
Au trecut 269 de zile din anul 2008
Mai sunt 97 zile până în anul 2009
Soarele răsare la ora 07.25 şi apune la ora 19.22
Calendarul ortodox: Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul
Calendarul greco-catolic: Mutarea Sf. ap. Ioan Evanghelistul
MAXIMA ZILEI: "Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată, dar tot ce se întâmpla de două ori se va întâmpla cu siguranţă şi a treia oară." - Paulo COELHO
REMEMBER
Ziua mondială a inimii. Ziua europeană a limbilor. Ziua naţională a contracepţiei.
1791 - S-a născut Theodore Gericault, pictor şi grafician (m. 1824)
1815 - A fost semnat, la Paris, actul de constituire a "Sfintei Alianţe", de către Alexandru I, ţarul Rusiei (1801-1825), Francisc I, împăratul Austriei (1804-1835), şi Frederic Wilhelm al III-lea, rege al Prusiei (1797-1840).
1837 - S-a născut Charles Jacques Bouchard, fiziolog, membru de onoare străin al Academiei Române (m. 1915)
1874 - Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc - un concurs de tir (tragere la semn).
1877 - A murit Hermann Grassmann, matematician şi fizician german. (n. 1809)
1888 - S-a născut T.S. Eliot, poet şi dramaturg anglo-american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1949. (m. 1965)
1889 - S-a născut Martin Heidegger, filosof german. (m. 1976)
1897 - S-a născut Papa Paul al VI-lea. (m. 1978)
1898 - S-a născut George Gershwin, compozitor, creatorul jazului simfonic. (m. 1937)
1907 - S-a născut Dan Botta, poet, eseist, dramaturg (m. 1958)
1909 - S-a născut Horia Stanca, cronicar dramatic, memorialist şi traducător (m. 2002)
1914 - S-a născut Ştefan Berceanu, medic şi dramaturg (m. 1990)
1918 - Primul Război Mondial: Bătălia de la Meuse.
1944 - Al Doilea Război Mondial: Operaţiunea Market-Garden a eşuat.
1945 - A murit Béla Bartók, compozitor, pianist şi folclorist. (n. 1881)
1948 - S-a născut Olivia Newton-John, solistă vocală şi actriţă.
1950 - S-a născut Dan Grecu, gimnast român.
1960 - În Chicago, Illinois, Richard Nixon şi John F. Kennedy au luat parte la prima dezbatere prezidenţială televizată din lume.
1969 - The Beatles îşi lansează albumul "Abbey Road" în Anglia.
1977 - S-a născut Maria Reghina Sârbu, eseistă română.
1978 - A murit Karl Manne Georg Siegbahn, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel. (n. 1886)
1979 - A murit Contesa Alexandra Tolstoi, fiica şi secretara scriitorului Lev Nikolaevici Tolstoi. (n. 1884)
1989 - Ultimele trupe vietnameze părăsesc Cambodgia.
1990 - A murit Alberto Moravia (Alberto Pincherle), scriitor italian. (n. 1907)
1991 - "A patra mineriadă": minerii revin în Piaţa Victoriei. Au loc negocieri cu uşile închise, între reprezentanţii minerilor şi cei ai conducerii ţării. Se obţine demisia Guvernului Roman.
1998 - A murit Ion Dumitriu, pictor. (n. 1943)
2002 - Timişoara a devenit primul oraş din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă.
2003 - A murit Robert Palmer, cântăreţ englez. (n. 1949)
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Verzi şi uscate, de la lume adunate
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Toate drumurile duc la Varadinum Expo 2008
La Arena "Antonio Alexe", din Oradea, a avut loc, ieri, inaugurarea "Târgului Internaţional de bunuri de larg consum" - ediţia a XII-a şi a "Târgului Gastronomic" - ediţia a VII-a, în cadrul Varadinum Expo 2008, eveniment ce se derulează în perioada 25-28 septembrie. Scopul acţiunii este de a reuni şi de a pune în legătură oameni de afaceri, manageri din industria şi administraţia judeţului nostru cu parteneri din ţările învecinate. Alături de cele peste 150 de firme din România, participă şi numeroase firme din mai multe ţări, cum ar fi Ungaria, Croaţia şi Slovacia. Printre produsele prezentate la standuri se află: mobilier şi decoraţiuni interioare, confecţii, încălţăminte, plante ornamentale de interior şi exterior, accesorii pentru curte şi grădină, instalaţii şi echipamente pentru încălzire, piscine, produse pentru finisaje interioare şi exterioare, produse cosmetice, bijuteri... Cât priveşte Târgul Gastronomic, aici îşi vor prezenta specialităţile culinare restaurante cu specific internaţional şi tradiţional românesc şi patiserii, cofetării, ogranizându-se şi concursuri de artă culinară.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri - Licitaţii prin Terminalul Oradea
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Dublarea falimentelor, tot mai ameninţătoare
Potrivit reprezentanţilor Coface România, comparativ cu anul trecut, numărul falimentelor pentru companiile din România s-ar putea dubla până la sfârşitul lui 2008.
- 26 Septembrie 2008
- Citeste
Mâine, fără tramvaie pe linia 1
- 26 Septembrie 2008
- Citeste


