Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Caroline Kennedy, candidat de New York
Caroline Kennedy, singurul copil aflat în viaţă al preşedintelui american asasinat John F. Kennedy, va candida pentru postul de senator de New York lăsat vacant de Hillary Clinton, a anunţat luni guvernatorul statului New York, relatează AFP.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Rusia va participa la exerciţii navale organizate de India
Nave de război ruse vor participa anul viitor la manevre organizate de India, au anunţat luni oficiali din cadrul marinei ruse, informează AFP.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Ameninţări
Actriţa Scarlett Johansson vrea să dea în judecată ediţia britanică a revistei Cosmopolitan din cauza unor "citate fabricate" introduse într-un interviu publicat, informează ediţia online a The Guardian.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Tensiuni latente între India şi Pakistan
Voci din administraţia Statelor Unite ale Americii, consideră că aviaţia militară indiană a demart pregătirile preliminare pentru un posibil atac asupra Pakistanului, ca răspuns la implicarea Islamabadului în atentatele sângeroase de la sfârşitul lunii noiembrie, de la Bombay.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Benitez, absent la meciul cu Arsenal
Antrenorul Rafael Benitez va lipsi de pe banca formaţiei FC Liverpool, în meciul cu Arsenal, programat sâmbătă, la Londra, în cadrul etapei a XVIII-a din campionatul Angliei, fiind în convalescenţă după intervenţia chirurgicală suferită la rinichi, informează AFP.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
De la anul, plătim mai mult pentru apa potabilă
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Spitalele orădene vor fi unificate sau nu vor fi deloc
Iniţiativa administraţiei locale de a unifica spitalele din municipiu într-unul singur a stârnit aprige controverse în rândul celor vizaţi, speriaţi că îşi vor pierde posturile şi privilegiile. Avantajele şi beneficiile pentru pacienţi ale noului spital unificat au fost, însă, prea puţin mediatizate.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Universitatea AGORA: A fost lansat Centrul de Documentare Europeană
La Universitatea AGORA a avut loc, ieri, lansarea Centrului de Documentare Europeană "Europe Direct". La eveniment au fost prezenţi, pe lângă cadre didactice şi studenţi, mai mulţi invitaţi, printre care: Nicolae Iancu, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, prof. univ. dr. Vasile Creţ, prof. univ. dr. Sorin Şipoş, Doina Şerban, coordonator de reţele al Reprezentanţei Comisiei Europene , dr. Mircea Botoş etc.
- 17 Decembrie 2008
- Citeste
Agenda culturală
- 17 Decembrie 2008
- Citeste


