Titlurile zilei
-
Recomandări ale Ministerului Educației și Cercetării pentru înscrierea copiilor la școală
Ministerul Educației și Cercetării a transmis miercuri câteva clarificări utile părinților pentru înscrierea copiilor în învățământul primar.
-
Martirii închisorilor comuniste, comemorați la Beiuș
De Sfinții 40 de Mucenici, românii îi comemorează pe deținuții politici care au pierit în închisorile comuniste, probând, până la sacrificiul suprem, curajul și demnitatea poporului român.
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Întârzieri mari şi câteva progrese
Asociaţia Pro Infrastructură a verificat stadiul lucrărilor de electrificare la loturile 3 şi 4 ale căii ferate care leagă Cluj-Napoca de Oradea, constatând că tronsonul dintre Vadu Crişului şi Aleşd este într-o stare avansată de execuţie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre tronsonul care traversează defileul dintre Vadu Crișului și Poieni. În ceea ce priveşte lotul 4, lucrările sunt mai avansate între Aleşd şi Oşorhei, respectiv destul de întârziate în zona metropolitană.
-
Sindicatele din Educație despre simulările la examenele naționale: Vor fi serios perturbate
Simulările examenelor naționale vor fi „serios perturbate”, au anunțat marți reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, care susțin că peste 73.000 de angajați din învățământ au decis să nu participe la aceste testări.
-
Lecția de perseverență a unei studente din Bihor - De la beneficiar la angajat
Alexandra Munteanu, o tânără de 20 de ani din satul Popești, județul Bihor, este prima persoană angajată în cadrul Asociației Cătunul Verde, prin programul Incubatorul de ONG-uri.
-
Raport de activitate al OTL - Modernizare accelerată
Conducerea companiei Oradea Transport Local (OTL) a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, menţionând că cifra de afaceri s-a ridicat la aproximativ 90 milioane lei, cu 5% mai mare decât în anul precedent.
Ioan Sabău a adus Biharea Vaşcău pe linia de plutire
- 14 Noiembrie 2008
- Citeste
O tânără acuzată că şi-a omorât nou-născutul
- 14 Noiembrie 2008
- Citeste
in memoriam
- 14 Noiembrie 2008
- Citeste
Statutul poliţistului, modificat printr-un act normativ
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Proiecte noi la Caritas Eparhial
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Simpozion Internaţional de Mediu la Facultatea de Protecţia Mediului
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Agendă locală
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Din 1 ianuarie 2009, spitalele intră în subordinea administraţiei locale
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Horoscop
- 13 Noiembrie 2008
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
SD încă analizează dacă mai rămâne la guvernare. Ba chiar, dând dovadă de multă imaginație politică, pesediștii au decis să lărgească aria de consultare în rândurile partidului. Urmează, cum ar zice Conu` Iancu, plebiscitul. Mai întâi, în rândul tuturor membrilor de partid, apoi vor întreba toți românii, apoi concetățenii europeni, planeta... Și tot așa, până la alegeri.
Cetățeanul surmenat
Premierul României nu glumește! Ilie Bolojan a afirmat public că, dacă România pierde bai din PNRR, vor cădea capete, vor fi demiși miniștri și secretari de stat. Și, ca să fie sigur că una ca asta nu se poate întâmpla, însuși prim-ministrul s-a dus la Bruxelles să salveze cele 231 de milioane de euro puși în pericol de încetineala cu care s-a mișcat coana Curte. Hai, s-o vedem și pe asta, miniștri ai aliaților din coaliție pierzându-și scaunele! În plus, dacă Bolojan nu vine cu toți banii de la UE, îl „demite” pe Bolo?
Crişana TV
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 11 martie, contractul de finanțare pentru înființarea unui „Centru Județean de Orientare Școlară și Profesională cu Tabără pentru Tineret” în satul Câmp, care aparține de orașul Vașcău, în Munții Codru-Moma.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


