Titlurile zilei
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
Declararea şi plata taxei pe pungi
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Amenzi pentru cei care nu-şi asigură locuinţa
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Modificarea Constituţiei: este momentul?
Raportul Comisiei prezidenţiale a fost publicat şi fiecare poate să se pronunţe cu privire la direcţiile unei eventuale revizuiri. Bine ar fi însă ca acest Raport să fie citit mai întâi. Nu de altceva, dar invitaţii de meserie la televiziunile de trust îl criticau deunăzi fără măcar să îl răsfoiască. Până când termină ei lectura, am să tratez eu altă chestiune - anume dacă e momentul şi cazul să revizuim actuala Constituţie.
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Reorganizarea posturilor de poliţie - prioritatea anului 2009
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor anunţa, anul trecut, că are în lucru un proiect ce vizează desfiinţarea tuturor posturilor comunale, în locul cărora ar urma să apară centrele zonale, mult mai puţine şi mai eficiente. După ce a prezentat avantajele acestui proiect în faţa responsabililor din cadrul Inspectoratului General, şeful IPJ Bihor, Liviu Popa, a declarat, marţi, că reorganizarea posturilor comunale de poliţie este prioritatea anului 2009.
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Telverde pentru informarea victimelor infracţiunilor
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Reţinut în arest după ce a condus băut şi fără permis
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Flash rutier
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste
Valori mai mici la imobilele noi
Piaţa imobiliară din Oradea pare să se stabilizeze. Dacă în urmă cu câţiva ani la apartamentele noi construite se practicau preţuri foarte ridicate, criza economică ce s-a resimţit şi în România i-a determinat pe guvernanţi să adopte măsuri care să faciliteze achiziţionarea unui imobil nou.
- 16 Ianuarie 2009
- Citeste


