Într-un cadru festiv, 33 de angajaţi ai Penitenciarului Oradea au primit, săptămâna trecută, decoraţii şi brevete pentru rezultatele meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregătirea profesională.
Titlurile zilei
-
Bastionul Crăișor va intra în circuitul turistic începând din 1 septembrie - Obiectiv readus la viață
Bastionul Crăișor este cel mai nou obiectiv restaurat în Cetatea Oradea și va fi deschis publicului începând cu data de 1 septembrie, după recepția finală a lucrărilor.
-
La împlinirea a 110 ani de la înfiinţarea Diviziei 11 Infanterie Carei - Ceremonii militare şi religioase
Garnizoana Oradea, împreună cu Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în retragere „Alexandru Ioan Cuza”, filiala Bihor „General Traian Moșoiu” au organizat, marți și miercuri, ceremoniale militare și religioase cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înființarea Diviziei 11 Infanterie Mecanizată Carei.
-
Polițiștii au avut o nouă întâlnire cu cei mici în Orășelul Copiilor - Asad, atracția zilei în Orășelul Siguranței!
Copiii învață cum să fie în siguranță pe stradă, acasă și în mediul on-line, în cadrul evenimentului „Orășelul siguranței”, organizat săptămânal, de polițiștii din Bihor, pe parcursul întregului sezon estival. Săptămâna aceasta, lecția de prevenire a avut un invitat special: Asad, câinele polițist!
-
Azi, 20 august, încep Zilele Culturii Maghiare în Oradea
Oradea găzduiește, în perioada 20-22 august, Zilele Culturii Maghiare, în mai multe locații din municipiu, cuprinzând numeroase activități: spectacole de dans, ceremonia de sfințire a pâinii, mult așteptatele care alegorice cu flori, o lansare de carte și concerte. Standurile comercianților vor fi deschise zilnic în intervalul 10.00-23.00.
-
Aproape o sută de copii urcă pe scena Teatrului Regina Maria - Star Vivere Music Revolution
Teatrul Regina Maria se transformă, la sfârșitul acestei săptămâni, într-o scenă pentru aproape 100 de copii și adolescenți pasionați de muzică. Vineri și sâmbătă, 21 și 22 august, are loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional pentru Copii și Adolescenți „Star Vivere Music Revolution”, iar publicul poate urmări competiția și Gala cu acces liber.
-
Parteneriatul dintre Oradea și Debreţin continuă - Ediţie aniversară a Carnavalului Florilor
Parteneriatul dintre Oradea și Debreţin continuă și în acest an prin organizarea unor evenimente culturale care pun în valoare tradițiile și legăturile istorice dintre cele două comunități.
Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prin Direcţia Generală de Învăţământ în Limbile Minorităţilor şi Relaţia cu Parlamentul, în parteneriat cu Fundaţia Ruhama, implementează, în perioada noiembrie 2008 - decembrie 2009, proiectul strategic "Toţi la grădiniţă, toţi în clasa I", finanţat de UE prin Programul Operaţional Sectorial.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
"Slumdog Millionaire", marele câştigător la Globurile de Aur
"Slumdog Millionaire", de Danny Boyle, a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a Globurilor de Aur, ce a avut loc duminică, la Los Angeles, lungmetrajul primind patru distincţii, printre care cele pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, informează site-ul oficial al evenimentului.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
Gazo-diferende
Criza gazului pare a mai contiua încă o perioadă, întrucât compania ucraineană Naftogaz nu a ajuns încă la o înţelegere cu Gazprom. Kievul încearcă să negocieze un preţ preferenţial pentru gazul rusesc pe spinarea Europei. Între părţile negociante pare a fi o lipsă totală de pragmatism, fiecare trăgând de colţul său de plapumă. În tot acest timp, jumătate de Europă îngheaţă de frig.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
George W. Bush recunoaşte că a comis "erori"
Preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, a admis ieri, în faţa presei, că a comis "erori", inclusiv prin anunţarea prematură a încheierii confruntărilor în Irak, relatează AFP.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
Conflictul din Fâşia Gaza, expus pe YouTube şi PalTube
Războiul dintre Hamas şi Israel face ravagii şi online, unde armata israeliană îşi prezintă lupta contra teroriştilor palestinieni prin intermediul YouTube, primind replica Hamas prin intermediul PalTube, care prezintă "masacrele" comise de statul evreu în Gaza, informează AFP.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
Bogdan Olteanu, purtător de cuvânt al PNL
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
Discuţii Guvern-sindicate-patronate
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
Orădeanca Adina Drăgoescu, în semifinală la Eurovision
Un juriu de specialitate, format din compozitori, interpreţi, muzicologi, producători radio şi TV, a ales din cele 209 piese trimise doar 24, care vor concura în semifinalele naţionale ale Eurovision 2009. Spre bucuria noastră, printre melodiile calificate se numără şi "Everyday", interpretată de orădeanca Adina Drăgoescu şi compusă de talentatul chitarist Marius Pop.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste
PC Bihor vrea respectarea protocolului cu PSD
Conservatorii bihoreni susţin că au cel puţin şapte, opt membri tineri îndreptăţiţi să ocupe funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate. Liderul PC Bihor, Traian Bodea, a precizat că în aceste zile au loc discuţii între conservatori şi social-democraţi pentru a se stabili exact câte funcţii le revin.
- 13 Ianuarie 2009
- Citeste


