Titlurile zilei
-
Modernizarea Școlii Gimnaziale „Ion Bogdan” din Oradea - Lucrările, la un pas de finalizare
Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Ion Bogdan”, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 11 Oradea, au avansat considerabil, ajungând la un stadiu fizic de 80%.
-
Prin finalizarea investiției vor fi protejați aproape 3.000 de locuitori - Au început lucrările la acumularea Corbești
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a început lucrările la obiectivul de investiții „Acumulare nepermanentă Corbești, județul Bihor”, unul dintre cele mai importante proiecte de apărare împotriva inundațiilor din bazinul hidrografic al Crișului Negru.
-
După mai bine de un an, izvorul de la Mănăstirea Izbuc a izbucnit din nou - Mii de credincioși sunt așteptați duminică la Sfântul Maslu!
La Mănăstirea Izbuc va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, în contextul revenirii la viață a izvorului făcător de bine din incinta așezământului monahal
-
Ștei. Colegiul Național „Avram Iancu” - În aer liber a sunat ultimul clopoțel
Pentru elevii din clasa a XII-a de la Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei – a cărei conducere este asigurată de profesorii Cristian Adrian Andru, director, și Cristian-Petru Gavriș, director adjunct – ultimul clopoțel a sunat în aer liber, datorită unei inițiative care are continuitate în ultimii ani în urbea de sub Apuseni.
-
Lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania - Lucrările au depășit 50%
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 Transilvania au ajuns, la finalul lunii mai, la un stadiu fizic de execuție de 51%, un progres de 9 procente față de raportarea anterioară.
-
DAS Oradea - Joacă, libertate și multă veselie
Curtea Centrului de Zi de pe Calea Clujului a fost, pentru câteva ore, locul în care copiii au lăsat deoparte ghiozdanele, temele și rutina de zi cu zi și s-au bucurat de ceea ce ar trebui să însemne copilăria: joacă, libertate, prieteni și multă veselie.
Rivalitatea dintre doi bărbaţi, împinsă la extreme
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Tămăşeu - Mica criminalitate rurală, în atenţia poliţiştilor
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Indisciplina în trafic, sancţionată
- 12 Februarie 2009
- Citeste
În amical, rolurile s-au inversat: Oţelul Ştei - Biharea Vaşcău 5-3 (3-3)
În turul campionatului, pe terenul "forjorilor", văşcăuanii au avut o evoluţie de excepţie, câştigând un meci deosebit de disputat (ca între vecini, de altfel), devenind "naşi" oficiali ai şteienilor.
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Egal între FC Bihor şi Ceahlăul
Două echipe româneşti, FC Bihor Oradea şi Ceahlăul Piatra Neamţ, s-au confruntat, ieri, pe teren neutru, în Ungaria, la Debrecen. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0). Nemţenii, lideri în Seria I a ligii secunde, au marcat primii, în minutul 72, după o greşeală a portarului Fildan. Orădenii au evitat eşecul şase minute mai târziu, graţie golului reuşit de Novak.
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Nicolas Sarkozy ironizat de preşedintele ceh
Preşedintele ceh, Vaclav Klaus, a cărui ţară a preluat de la Franţa preşedinţia UE, l-a ironizat ieri pe omologul său francez, Nicolas Sarkozy, afirmând că acesta ar vrea să fie "preşedintele permanent" al Europei, relatează AFP.
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Diferenţă de un mandat între Kadima şi Likud, în Israel
Partidul Kadima (centru-dreapta), condus de Tzipi Livni, a depăşit cu un mandat Partidul Likud (dreapta) al lui Benjamin Netanyahu, potrivit rezultatelor finale ale numărării voturilor, a anunţat ieri Comisia Electorală Centrală, citată de AFP.
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Stilul italian intră în casele orădenilor
Cunoscutul producător de mobilă italiană Berloni a ajuns în Oradea. În parteneriat cu firma autohtonă Romeur, Berloni a inaugurat un showroom amenajat la cele mai înalte standarde. La eveniment au participat reprezentanţi ai firmelor respective, cât şi vipuri locale.
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Audienţă parlamentară la Marghita
- 12 Februarie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


