Titlurile zilei
-
Motociclist decedat în urma unui accident grav pe DN1, la ieșirea din Oșorhei
Un grav accident rutier s-a produs marți, 4 august, pe DN1, în afara localității Oșorhei. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o motocicletă, iar din păcate, motociclistul și-a pierdut viața.
-
Universitatea din Oradea - Tabără internațională dedicată tinerilor ruteni
Universitatea din Oradea a găzduit, în perioada 29 iulie – 2 august, o tabără, cu participare internațională, dedicată tinerilor de etnie ruteană.
-
6 august - Schimbarea la Față a Domnului - Hram la Mănăstirea Izbuc
Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, vă invită cu dragoste creștinească să luați parte la sărbătoarea unuia dintre hramurile sfântului așezământ monahal – Schimbarea la Față a Domnului, prăznuită în ziua de 6 august.
-
Beiuș - Noile locuințe pentru tineri își așteaptă locatarii!
La sfârșitul anului trecut, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, și primarul municipiului Beiuș, Gabriel Popa, inaugurau noua creșă a urbei, una cu 70 de locuri, realizată prin Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”.
-
Relicvele Sfântului Francisc de Assisi au ajuns la Oradea - Pentru prima dată în România
Pentru prima dată în istoria României, relicvele Sfântului Francisc de Assisi au fost aduse spre venerare la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea, în cadrul Anului Jubiliar Franciscan, care marchează împlinirea a opt sute de ani de la trecerea la Domnul a marelui sfânt din Assisi.
-
Caz critic salvat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor: O tânără cu plămânii distruși, readusă la viață
ORADEA. Performanță medicală de excepție la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. O echipă multidisciplinară de medici a reușit să salveze viața unei tinere de 28 de ani, diagnosticată cu o formă extrem de agresivă de meningită meningococică. Pacienta a fost salvată în urma unei intervenții de urgență cu ajutorul sistemului ECMO (oxigenare extracorporală prin membrană).
La 25 de ani, a încercat să se sinucidă
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Acţiuni pentru liniştea populaţiei
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Flash rutier -
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Atelier de tâmplărie în flăcări
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Ancheta continuă în cazul mall-ului Oradea Plaza
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Săptămână fastă pentru sportivii de la LPS Bihorul
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Campionat Naţional de dans sportiv, la Oradea
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Un simplu galop de sănătate
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Meciul UTA - FCM Târgu Mureş, amânat
- 25 Februarie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Laudă-mă gură, că eu n-am măsură! Diana Șoșoacă dixit: „Cred că toți bărbații și-ar dori o soție ca mine”. Silvestru știe, doar a lăsat-o că nu mai putea de bine. Un gest de mare omenie. Să se mai bucure și alți români de așa... patrimoniu național.
Rolul şefului de stat este unul decisiv mai cu seamă în acest context marcat de volatilitate şi de escaladare retorică. Preşedintele nu este şi nu poate fi un simplu martor ce consemnează discuţii ce nu duc nicăieri. Preşedintele nu poate ceda nimănui misiunea de a acţiona spre a identifica o cale spre desemnarea unui nou premier.
Crişana TV
L-am găsit pe Alexandru Szűcs, pastorul bisericii baptiste maghiare din Beiuș, pe șantierul noului lăcaș de cult al comunității pe care o păstorește. Situată pe Strada 1 Decembrie 1918, la numărul 7, noua biserică a baptiștilor maghiari beiușeni este, la un an de la începerea lucrărilor, ridicată și acoperită, rămânând de executat finisajele interioare și exterioare.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


