Începând de joi, 26 martie, Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea are un nou director medical în persoana dr. Marlene Crişan, medic pediatru şi pneumolog, care ocupă locul doctorului chirurg Daniel Băloiu, acesta demisionând din funcţie în luna ianuarie a.c.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Audit la Spitalul de Copii şi la Judeţean
În urma monitorizărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor la sfârşitul lunii februarie a.c., spitalele din judeţul nostru au fost depistate cu datorii neachitate la furnizorii de bunuri şi servicii, în valoare totală de 18.828.772 lei. Conducerea DSP a cerut, astfel, Ministerului Sănătăţii demararea unui audit la nivelul unităţilor spitaliceşti cu cele mai mari datorii.
- 30 Martie 2009
- Citeste
FC Bihor II, abonată la remize
Echipa secundă a FC Bihor s-a specializat în remize în acest retur. Sâmbătă după-amiază, pe Stadionul "Iuliu Bodola", orădenii au obţinut un rezultat similar şi cu Gloria II Bistriţa (0-0), bifând astfel al treilea egal consecutiv şi al şaptelea din acest campionat.
- 30 Martie 2009
- Citeste
"Acest om e ruşinea arbitrajului românesc"
- 30 Martie 2009
- Citeste
CSM Oradea şi Steaua merg 'umăr la umăr'
În Superliga Naţională de polo, lupta pentru titlul de campioană a ediţiei 2008-2009 ar putea fi una "la fotografie". După disputarea, în Capitală, a celui de-al patrulea turneu final, campioana ultimelor două ediţii, CSM Oradea şi Steaua Bucureşti se află la egalitate de puncte, echipa orădeană beneficiind de avantajul întâlnirilor directe. La trei "lungimi" de cele două echipe se află Dinamo Bucureşti, care speră să răstoarne ierarhia în ultimele două turnee finale.
- 30 Martie 2009
- Citeste
"Dublă" Brawn GP, la Melbourne!
Pilotul britanic al echipei Brawn GP, Jenson Button, şi coechipierul său, brazilianul Rubens Barrichello, au ocupat, în această ordine, primele două poziţii ale Marelui Premiu al Australiei, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care a avut loc ieri, la Melbourne.
- 30 Martie 2009
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 30 Martie 2009
- Citeste
Rezultate din Liga a IV-a
- 30 Martie 2009
- Citeste
Scandal la Beiuş! - Cine convoacă AGA la Edilul S.A.?
Vineri, în sala mică a Primăriei municipiului Beiuş, a avut loc adunarea generală a acţionarilor de la S.C. Edilul S.A., prilej pentru o nouă confruntare, de data aceasta, pe tema respectării legii, între conducerea principalului furnizor de servicii publice din oraş, căruia i-au ţinut isonul o parte dintre consilierii locali - cei de la PSD, PD-L şi UDMR, pe de o parte, şi primarul Adrian Domocoş, secondat de juristul Viorel Mateaş, secretarul Consiliului Local Beiuş, pe de altă parte.
- 30 Martie 2009
- Citeste
Balul de caritate al clubului Lions
Sâmbătă, la hotelul Grand Palace din Oradea, a avut loc balul anual de caritate. Evenimentul a fost organizat de doamnele din Clubul Lions Oradea 22 alături de Clubul Lions Oradea, având ca scop stângerea de fonduri pentru proiectele propuse pentru acest an. Conform preşedintelui Horia Olah, pentru anul lionistic 2009 - 2010, proiectul prioritar al celor două cluburi este organizarea unei tabere pentru copiii diabetici din Bihor, finalizarea Casei pentru copii orfani, dar şi promovarea talentelor orădene.
- 30 Martie 2009
- Citeste


