Directorul general al Ministerului Energiei, Mircea Valentin Cârlan, prefectul Dumitru Țiplea și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, s-au întâlnit ieri cu primarii din Bihor pentru a-i învăța cum să facă rost de bani pentru a produce energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Poliţiştii au desfăşurat acţiuni preventive în PTF Borş - Apă şi cafea oferite şoferilor la intrarea în ţară
Polițiștii, polițiștilor de frontieră, jandarmii bihoreni și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor au desfăşurat acţiuni preventive menite să combată accidentele rutiere produse pe fondul oboselii la volan.
- 02 August 2023
- Citeste
Sâmbătă, 5 august, la muzeu - Concert cameral
Tipografia de idei aduce publicului bihorean o nouă surpriză, un concert cameral în care ne vor încânta Valentin Șerban, câștigător al Festivalului George Enescu, și Mihai Diaconescu, unul dintre cei mai apreciați tineri pianiști români.
- 02 August 2023
- Citeste
Forumul Studenților Români de Pretutindeni la Bucureşti - Participare orădeană
Președintele Uniunii Studenților din Oradea (USO), Tudor Bungău, va reprezenta Universitatea din Oradea la cea de a treia ediție a Forumului Studenților Români de Pretutindeni. Evenimentul va avea loc la București, în perioada 16-21 august.
- 02 August 2023
- Citeste
Marius Tunduc, invitat la „Tipografia de idei” - De la pasiune la business
Transformarea pasiunilor în reușite antreprenoriale este propunerea „Tipografiei de idei” pentru următoarea conferință, ce va avea loc vineri, 4 august, de la ora 18.00, în Parcul Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr.1/A).
- 02 August 2023
- Citeste
Adelina Maria Male, finalista unui concurs național - Pasiune răsplătită
O elevă de la Colegiul Național ,,Avram Iancu” Ștei se regăsește printre finaliștii unui concurs național de dramaturgie inițiat de Teatrul Excelsior din București.
- 02 August 2023
- Citeste
Beiuș Running Day, ediția a IV-a: pregătirile sunt pe ultima sută de metri!
Chiar dacă „Beiuș Running Day” a atras, până acum, peste o mie de participanți, printre care și numeroși alergători consacrați, organizatorii evenimentului sportiv de sâmbătă, 5 august, speră ca la start să se alinieze și mai mulți sportivi decât la precedentele trei ediții. Pentru a atinge acest obiectiv de participare, organizatorii - CS Bihorul și Primăria Beiuș - au început înscrierile încă din iunie.
- 02 August 2023
- Citeste
Bacalaureatul de toamnă - Prima probă la jumătatea lunii
Elevii care nu au reușit să ia bacalaureatul în edițiile trecute sau în vară, și cei care nu s-au putut înscrie la examen din pricina corigențelor au putut să se înscrie pentru ediția de toamnă a bacalaureatului până pe 24 iulie. În Bihor s-au înscris pentru examen 948 de elevi.
- 02 August 2023
- Citeste
Liderii reţelei care vindeau droguri şi adolescenţilor din Oradea, trimişi în judecată - Dosarul „Enigma”
Procurorii DIICOT au anunţat, ieri, că au dispus trimiterea în judecată a 16 persoane care au constituit un grup organizat cu scopul de trafic de droguri. Prin intermediul unei platforme online, inculpaţii au vândut stupefiante inclusiv minorilor şi adolescenţilor foarte tineri din Oradea.
- 02 August 2023
- Citeste
Două maşini au ajuns în şanţ, ocupanţii s-au luat la bătaie - Scandal cu urmăriri în trafic pe DN1
Un conflict a izbucnit, marţi seara, între mai multe persoane, fiind nevoie de intervenţia luptătorilor de la acţiuni speciale pentru aplanarea altercaţiei. După ce s-au şicanat în trafic, ocupanţii a două maşini au ajuns cu autoturismele în şanţ iar apoi s-au luat la bătaie.
- 02 August 2023
- Citeste


