Jandarmeria Bihor a executat, miercuri şi joi, acţiuni comune cu AJVPS Bihor, în scopul prevenirii şi combaterii pescuitului în perioada de prohibiţie în zona localităţii Tămaşda, precum şi pe cursul râurilor Crişul Repede şi Crişul Negru.
Titlurile zilei
-
Gala Comunității Bihorene 2025 - Cine sunt câștigătorii?
Fundația Comunitară Oradea a organizat miercuri, 17 decembrie, Gala Comunității Bihorene, evenimentul caritabil în cadrul căruia au fost premiați mai mulți bihoreni din comunitate și acțiunile lor prin care transformă județul într-unul mai bun.
-
În Oradea impozitul pe clădiri crește cu până la 150% - Eliminări de facilități și alte „cadouri” pentru orădeni
Șoc de Sărbători. În ședința de vineri, 19 decembrie, Consiliul Local al Municipiului Oradea a crescut taxele pentru locuințele orădenilor cu 80%, iar la această creștere se adaugă și eliminarea reducerilor pentru vechimea construcției și regimul de înălțime, care pot conduce creșterea valorii impozabile la un maxim de aproximativ 150%. Sunt eliminate și facilitățile pentru persoanele cu handicap, sau urmașii veteranilor de război.
-
Micii colindători la Primăria Oradea - A patra zi de colindat
Primăria Oradea a fost, joi, 18 decembrie, gazda a peste 700 de mici colindători, în cea de a patra zi dedicată colindelor și tradițiilor de iarnă.
-
Documente inedite despre Revoluția din 1989 - Publicate de Arhivele Naționale
Arhivele Naționale ale României au publicat două documente-cheie despre Revoluția din 1989, care arată cum Nicolae Ceaușescu a ordonat reprimarea manifestațiilor de la Timișoara în 17 decembrie, inclusiv folosirea armamentului de luptă împotriva protestatarilor.
-
Un nou tip de înșelătorie online, victimele sunt somate să plătească amenzi - Amenințare cu închisoarea
O înșelătorie online în numele Poliției Române și al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC): mesaje false blochează dispozitivul și cer 1.250 lei. Cum recunoști frauda și ce trebuie să faci pentru a te proteja.
-
CJSU Bihor, convocat în cazul alunecărilor de teren din zona dealului Podgoria - Măsuri de intervenție
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Marcel Dragoș, a aprobat în cadrul ședinței de joi, 18 decembrie, măsurile de intervenție privind alunecările de teren din Oradea, zona dealului Podgoria, care au avut loc începând cu luna noiembrie a acestui an.
Agenţi comerciali anchetaţi pentru delapidare
Doi agenţi comerciali, un bihorean şi un bărbat din Timişoara, sunt cercetaţi de poliţiştii orădeni pentru delapidare, după ce ar fi încasat valoarea unor facturi emise de societăţile la care lucrau, însuşindu-şi banii.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Ziua împotriva violenţei asupra copilului
Din 2006, pe 5 iunie, se sărbătoreşte Ziua împotriva violenţei asupra copilului în România. Pentru a marca acest eveniment, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a organizat, timp de două zile, diverse activităţi.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Dezbateri pe tema regulamentului de taxi
Primarul Ilie Bolojan a avut, joi, o întâlnire cu taximetriştii orădeni. După ce municipalitatea s-a consultat cu reprezentanţii Camerei Taximetriştilor în ceea ce priveşte proiectul Regulamentului de acordare, atribuire şi eliberare a autorizaţiilor de transport în regim de taxi, a autorizaţiilor taxi şi a autorizaţiilor de dispecerat taxi, ieri a venit rândul taximetriştilor să-şi exprime punctul de vedere.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Secţiile de votare, verificate de pompierii bihoreni
Specialiştii din cadrul Inspectoratului de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" au verificat în această săptămână secţiile de votare de pe raza judeţului Bihor, în scopul prevenirii situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării alegerilor europarlamentare.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Program redus la chioşcurile de bilete
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Serviciile medicale de urgenţă disponibile de Rusalii
Luni, 8 iunie, în cea de-a doua zi de Rusalii, declarată zi nelucrătoare, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată în judeţul Bihor prin mai multe tipuri de servicii medicale. Populaţia poate apela, în caz de necesitate, la una dintre farmaciile cu program permanent şi la numărul unic de urgenţă 112, în cazul în care le este pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau proprietatea.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Votează în arest
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Final de an la grupa de pian
Elevi din ciclul priumar de la Liceul de Artă şi alte câteva şcoli orădene au susţinut ieri un miniconcert cu ocazia încheierii anului şcolar sub îndrumarea profesoarei de pian Andreea Tăutu. La eveniment au participat şi părinţii micilor artişti, care au putut aprecia evoluţia talentului odraslelor în urma unui an de studiu al instrumentului muzical preferat.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Studenţii orădeni intră în sesiune
După o perioadă de mai bine de 3 luni în care studenţii orădeni au frecventat orele de curs şi seminar, iar în ultima perioadă au avut de finalizat proiectele, referatele sau să-şi susţină colocviile la unele materii, acum sunt gata pentru sesiunea de examene, care vor începe de luni, 8 iunie.
- 06 Iunie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


