Cam asta ar fi deviza noii conduceri de la FC Bihor, în contradicţie cu planurile anunţate sâmbătă de finanţatorii clubului. Cu prilejul instalării lui Gheorghe Alexandrescu, primarul Ilie Bolojan a dezvăluit ţintele grupării bihorene în viitorul sezon: buget mai mic, cât mai mulţi jucători bihoreni tineri promovaţi la prima echipă şi menţinerea în liga a doua. Prin prisma factorului financiar, se pare că edilul şef al Oradiei nu s-a făcut prea bine înţeles de către cei care conduc acum destinele FC Bihorului.


