Titlurile zilei
-
Bilanţ al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru anul 2025 - Investiţii în modernizare
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, dr. Carp Gheorghe, a prezentat raportul de activitate al unității spitalicești pentru anul 2025, evidențiind modernizarea infrastructurii medicale, implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, dezvoltarea serviciilor medicale și rezultatele obținute în activitatea medicală.
-
Digitalizarea seniorilor din Oradea - Peste 50 de absolvenți
O nouă serie de cursuri de digitalizare pentru seniori s-a încheiat cu succes la Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice Rogerius II, demonstrând că entuziasmul pentru învățare nu are vârstă.
-
Colegiul Național „Emanuil Gojdu” - Lucrările de renovare sunt în grafic
Municipalitatea orădeană a anunţat că lucrările de renovare a Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ liceal din Oradea (1919), au avansat, ajungând la un procent de execuție de 47,23 %.
-
Vieți salvate - Trei prelevări de organe și țesuturi la Oradea în 48 de ore
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Oradea au fost realizate, în perioada 13-14 martie, trei intervenții de prelevare de organe și țesuturi, în urma acordului exprimat de familiile unor pacienți aflați în moarte cerebrală. Prin acest gest profund altruist, mai mulți pacienți aflați pe listele de transplant au primit o nouă șansă la viață.
-
Două persoane și-au pierdut viața după ce s-au prăbușit cu o parapantă
În jurul orei 18:55, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la faptul că o parapantă cu motor, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit pe un câmp de pe raza localității Olosig, lângă Săcueni.
-
Gripă aviară în Bihor – Boala a fost identificată la o lebădă moartă, în Oradea
Focarul de gripă aviară a fost depistat în Oradea după analizarea cadavrului unei lebede recoltate din Crișul Repede. În următoarea perioadă vor fi observate și monitorizate păsările sălbatice, fiind instituite și o serie de măsuri restrictive în cazul fermelor și păsărilor din gospodării.
Locurile libere aşteaptă etapa a doua
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Toamna se numără pensiile majorate
- 04 Iulie 2009
- Citeste
in memoriam
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Văsâi, ceri prea mult ca să rămâi!
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Asistenţa medicală, "sub aripa" Primăriei Oradea
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Horoscop
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Azi, 4 iulie
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Marghita - Cupa Partyum şi-a desemnat câştigătorii
Clubul Sportiv Partyum, în colaborare cu Primăria municipiului Marghita, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute prima ediţie a concursului de şah pentru copii, tineri şi seniori, intitulat "Cupa Partyum". Competiţia s-a desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII din Marghita, adunând în total 51 de concurenţi din Marghita, Popeşti, Săcueni şi Satu Mare.
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Barack Obama: - Vladimir Putin rămâne "cu un picior" în perioada Războiului Rece
- 04 Iulie 2009
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală
Cetățeanul surmenat
Să ziceți că nu-i așa! Crin Antonescu aduce tot mai mult cu un spectru ce bântuie politica românească. Iese, din când în când, la rampă să sperie babe, copii mici și nostalgici ai USL-ului. Greu de înțeles de ce fostul președinte al PNL îl tot atacă pe succesorul său, Ilie Bolojan, dacă facem abstracție de: invidii, frustrări și răutăți ridicol de mărunte.
În ultimii ani în România s-a remarcat o proliferare fără precedent a propagandei pro-Kremlin care a folosit mesaje ortodoxe distorsionate și care a facilitat câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024 de către un candidat cu discurs mesianic și extremist. În acest context, am încercat să aflu un răspuns la întrebarea: Care sunt cauzele ce explică prezența și influența propagandei pro-ruse în cadrul Bisericii Ortodoxe Române?
Crişana TV
Vineri, 13 martie, de la ora 11.00, în localitatea Tămășeu, a fost inaugurată grădinița cu program prelungit. La eveniment au fost prezenți, pe lângă Cseke Attila-Zoltan, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, inspectorul școlar general Alin Ștefănuț, inspectorul școlar general adjunct Kéry Hajnal, deputatul UDMR Szabó Ödön, elevi, parinți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților locale.
Intrebarea Zilei
Credeți că este utilă participarea României la Târgurile internaționale de turism?


