Papa Benedict al XVI-lea va face, începând de mâine, în Cehia cea de a doua sa vizită în Europa de Est, cu puţin înainte de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia de Catifea de la Praga şi de la căderea Zidului Berlinului.
Papa Benedict al XVI-lea va face, începând de mâine, în Cehia cea de a doua sa vizită în Europa de Est, cu puţin înainte de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia de Catifea de la Praga şi de la căderea Zidului Berlinului.
În dreptul clădirii municipalităţii, malurile abrupte şi înalte ale râului ce străbate oraşul sunt mărginite de nişte balustrade vechi şi nesigure, ce s-au deteriorat foarte mult. Orădenii care doresc să se relaxeze pe malul Crişului Repede vor trebui să păşească cu prudenţă până când municipalitatea şi Direcţia Apelor Crişuri vor cădea de acord cine poartă responsabilitatea pentru întreţinerea parapeţilor.
Astăzi, 25 septembrie, de la ora 18.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un spectacol folcloric de aniversare a 60 de ani de la înfiinţarea Filarmonicii, susţinut de cele două ansambluri artistice profesioniste ale instituţiei, "Crişana" şi "Nagyvarad". Prezentarea spectacolului va fi asigurată de Anca Banda, directoarea Casei de Cultură din Beiuş.
Ieri, la Arena "Antonio Alexe" a avut loc deschiderea oficială a Târgului Internaţional de bunuri de larg consum Varadinum & Gastro Fest 2009. Deschiderea evenimentului de ieri, ajuns la a XIII-a ediţie, marchează şi începutul Festivalului Toamna Orădeană. La ceremonia oficială de începere a târgului au participat, alături de organizatori, membri ai mediului de afaceri, dar şi politicieni şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Bihorenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi, azi, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, peste patru sute de posturi fiind puse la dispoziţia doritorilor.
Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, europarlamentarul Laszlo Tokes, a declarat, ieri, că singura condiţie pentru care UDMR ar trebui să accepte participarea la formarea unui nou Guvern este cea de obţinere a unui sistem de autonomie pe mai multe niveluri, care să încludă atât autonomia culturală, cât şi pe cea teritorială, precum şi a unui statut special pentru localităţile în care cetăţenii de etnie maghiară sunt majoritari.
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler crede că diminuarea în România a efectelor crizei economice şi financiare se poate realiza numai printr-o coordonare eficientă a măsurilor întreprinse de Guvern cu cele luate în plan european, ceea ce nu este cazul României, unde Guvernul Boc a dovedit din plin că nu poate să facă acest lucru, fiind unul incompetent.
Staţiunea bihoreană Băile Felix va găzdui, în perioada 21 - 25 octombrie 2009, prima Conferinţă de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale "Search and Rescue 2009", evenimentul fiind o premieră pentru ţara noastră. Potrivit organizatorilor, scopul conferinţei este acela de a încuraja practica modernă, eficientă şi corectă a medicinei de urgenţă în România. Manifestarea se adresează tuturor profesioniştilor implicaţi în acţiunile de salvare: medici, pompieri, salvatori montani etc.
