Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Ultima iarnă pe uliţă? - Pe str. Adevărului se mai face şi... dreptate
Zeci de familii care de ani buni au fost nevoite să se mulţumească doar cu promisiunile municipalităţii orădene mai au de aşteptat mai puţin de 18 luni până îşi vor dobândi şi ei statutul de "orăşeni" din punct de vedere al infrastucturii rutiere. Până acum, strada Adevărului nu se deosebea cu nimic faţă de o uliţă de printr-un cătun de munte. De ieri, primii paşi către civilizaţie au fost făcuţi, echipele de muncitori demarând lucrările de asfaltare a străzii.
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Festivalul 'Metrion' şi-a deschis porţile pentru orădeni
Oradea este, începând de ieri, gazda celei de-a doua ediţii a Festivalului de Filme de Animaţie Metrion, eveniment organizat în Cinematograful Libertatea şi Clubul Gekko de Asociaţia "Metrion", în parteneriat cu Asociaţia pentru Tinerii şi Studenţii din Partium (PIHE). Un bilet costă 5 lei pe zi, iar cei care vor să plătească pe trei zile vor achita numai 10 lei. Biletele sunt puse în vânzare la Cinematograful Libertatea.
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Gastronomie fără secrete la Selgros
Orădenii care în cursul zilei de ieri şi-au făcut cumpărăturile la hypermarketul Selgros au avut şansa să asiste la o demonstraţie culinară susţinută de cunoscutul maestru Jakob Hausmann.
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Cele rele să se spele, cele bune să se adune
La câteva săptămâni după preluarea mandatului de primar, printre primele acţiuni ale lui Ilie Bolojan au fost rezilierea contractelor cu firmele care au câştigat procedurile privind amenajarea peisagistică a spaţiilor verzi din oraş. Acum, după mai bine de un an, nemulţumirile privind aceste firme au fost date uitării...
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă - Cine pune gând rău micilor intreprinzători?
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Aviz favorabil pentru Vasile Blaga
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
prima pagina
- 29 Octombrie 2009
- Citeste
Sediu nou pentru Facultatea de Muzică
- 28 Octombrie 2009
- Citeste
prima pagina
- 28 Octombrie 2009
- Citeste


