Cei 160 de ani scurşi de la naşterea poetului Mihai Eminescu au fost marcaţi, ieri, de către elevii şi cadrele didactice de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Oradea.
Cei 160 de ani scurşi de la naşterea poetului Mihai Eminescu au fost marcaţi, ieri, de către elevii şi cadrele didactice de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Oradea.
Ieri, în sala festivă a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", cadrele didactice ale şcolii au pregătit un moment artistic inedit, în care actori principali au fost chiar profesori, care au recitat poezii din lirica eminesciană, au vorbit despre activitatea lui Mihai Eminescu în cei mai elogioşi termeni, arătând, astfel, elevilor cât de importantă este opera marelui poet naţional.
La Kosice, în Slovacia, în Athletic Hall Sosz, s-a dsfăşurat a III-a ediţie a Memorialului "Michail Bozogana", la karate. La start s-au aflat 373 de participanţi, reprezentând 47 de cluburi din şase ţări, Cehia, Polonia, România, Ungaria, Ucraina şi, bineînţeles, ţara organizatoare, Slovacia.
Poliţia germană, citată de AFP, a anunţat, ieri, că patru autobuze de linie au fost ţinta unor focuri de armă în sudul Berlinului.
Premierul rus Vladimir Putin a adoptat un proiect de combatere a alcoolismului ce vizează diminuarea cu peste 50 la sută a consumului de alcool şi anihilarea pieţei negre a băuturilor contrafăcute, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
Peste 30 de ţări participă la eforturile de ajutorare a statului Haiti, după cutremur, şi lista continuă să se mărească, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley, citat de AFP. Se estimează că 200.000 de familii şi-au pierdut casele în zona Puerto Principe, cea mai afectată din capitala haitiană, şi multe dintre aceste familii au fugit în Republica Dominicană învecinată.
