Calculele hârtiei au fost confirmate în finala Cupei Africii pe Naţiuni 2010 desfăşurată în Angola, la Luanda. Echipa naţională a Egiptului a dispus, mai greu decât se anticipa şi cu noroc, scor 1-0 (0-0), de reprezentativa Ghanei, şi a cucerit pentru a şaptea oară trofeul cuvenit celei mai bune echipe de pe continentul negru, performanţă nemaiatinsă de o altă naţională africană.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Echipa ideală de la CAN
Căpitanul naţionalei Egiptului, Ahmed Hassan, şi coechipierul său, Essam El-Hadary, au fost desemnaţi de Confederaţia Africană de Fotbal cel mai bun jucător, respectiv cel mai bun portar de la Cupa Africii pe Naţiuni (CAN). De asemenea, a mai fost stabilită şi echipa ideală a întrecerii găzduite de Angola.
- 02 Februarie 2010
- Citeste
In memoriam
- 02 Februarie 2010
- Citeste
"Rămâne să confirmăm în campionat"
FC Bihor a încheiat un stagiu centralizat de 10 zile la Hajduszoboszlo. Pe lângă pregătirile propriu-zise, în Ungaria, "roş-albaştrii" au susţinut şi două meciuri de verificare, ambele câştigate lejer, 5-1, cu Debrecen II, şi 3-0, cu Hajduboszormeny, ambele din liga secundă maghiară. Antrenorul principal Dan Dobai s-a arătat mulţumit de modul în care jucătorii au răspuns la comenzi, însă aceştia trebuie să arate şi în campionat aspecte evidenţiate cu prilejul acestui cantonament.
- 02 Februarie 2010
- Citeste
De ce tragi clopotele, Mitică?!
Unul dintre cei mai apropiaţi oameni preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor a decis să-şi dea demisia. Dumitru Ţiplea, fostul şef de cabinet, a decis să-şi părăsească şeful, invocând motive personale. Ţiplea a confirmat informaţia vehiculată deja de câteva zile.
- 02 Februarie 2010
- Citeste
Casa de Pensii, la ora bilanţului
Conducerea Casei Judeţene de Pensii Bihor şi-a prezentat, recent, în cadrul unui conferinţe de presă, raportul de activitate pe anul 2009.
- 01 Februarie 2010
- Citeste
Asociaţia Posticum - Forum pentru copiii străzii
Asociaţia Posticum Movimentum Iuventutis Christianae şi Serviciul de Ajutor Maltez în România - Filiala Oradea a organizat, ieri, un forum despre situaţia copiilor străzii. Evenimentul a avut loc cu ocazia zilei dedicate lui Don Bosco, călugăr salezian, venerat ca patron al copiilor şi tineretului.
- 01 Februarie 2010
- Citeste
Telverde anticorupţie, gratuit şi de pe mobil
Începând de săptămâna trecută, bihorenii pot apela Direcţia Generală Anticorupţie de pe telefoanele mobile din orice reţea, în mod gratuit, pentru a sesiza o faptă de corupţie comisă de funcţionari ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Linia verde anticorupţie - 0800.806.806 - poate fi apelată atât din ţară, cât şi din străinătate.
- 01 Februarie 2010
- Citeste
Campania anti-AH1N1 - Imunizarea elevilor începe în februarie
Oficialii din domeniul sănătăţii au anunţat că, la mijlocul lunii februarie, va începe campania de vaccinare împotriva virusului AH1H1 şi la copiii cu vârste între 6 şi 16 ani. Specialiştii estimează că vor fi imunizaţi anti-AH1N1 aproximativ 200.000 de minori, din care câteva mii şi din judeţul Bihor.
- 01 Februarie 2010
- Citeste
Federer, al patrulea titlu la Australian Open!
Tenismanul elveţian Roger Federer şi-a mai trecut în palmares un turneu de Grand Slam la cele 15 câştigate până la Australian Open 2010. Cap de serie numărul unu, Federer l-a învins duminică la Melbourne cu 6-3, 6-4, 7-6 (13/11), pe britanicul Andy Murray, al cincilea favorit al competiţiei.
- 01 Februarie 2010
- Citeste


