Selecţionata Islandei a produs „şocul” optimilor competiţiei eliminând Anglia după ce a învins cu 2-1. În acelaşi timp, naţionala Italiei a câştigat cu 2-0 meciul disputat cu reprezentativa Spaniei şi urmează să întâlnească Germania în sferturile întrecerii, iar selecţionerul Antonio Conte a declarat, la final, că Italia a arătat că nu joacă doar "Catenaccio".

„Italia nu ştie să joace doar Catenaccio"

În meciul considerat capul de afiş al acestei faze a turneului final, Spania nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Italia putea câştiga mult mai clar, dar elevii lui Vicente del Bosque au fost ţinuţi în meci de portarul David De Gea, care a avut câteva intervenţii salvatoare. La finalul partidei, Antonio Conte, cel care va prelua formaţia engleză Chelsea Londra după Euro 2016, a susţinut că Italia a arătat lumii întregi că nu ştie să joace doar "Catenaccio”. „Am ştiut că băieţii mei au ceva măreţ înauntrul lor, ceva extraordinar. Astăzi am arătat întregii lumi că Italia nu ştie să joace doar Catenaccio", a declarat Conte. Naţionala Italiei a reuşit calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European, în ciuda faptului că are cel mai bătrân lot de jucători din istoria turneului final. În faza următoare, naţionala pregătită de Antonio Conte va întâlni Germania, sâmbătă, 2 iulie, de la ora 22:00, pe stadionul Matmut Atlantique din Bordeaux.

„Englezii au crezut că va fi ca o plimbare în parc”

Fundaşul islandez Ragnar Sigurdsson, desemnat cel mai bun jucător al meciului Anglia - Islanda, scor 1-2 în optimile de finală ale Campionatului European din Franţa, crede că fotbaliştii englezi şi-au subestimat adversarii înaintea întâlnirii. „Este al doilea sau al treilea gol marcat în urma unei aruncări de la margine. Aceasta este una dintre armele noastre, aşa că nu e o surpriză. Adversarii noştri au crezut că meciul cu noi va fi ca o plimbare în parc. Au început în forţă, dar au fost surprinşi de golurile noastre. S-au panicat, dar rămân o echipă bună. După cum ştiţi, e dificil să marchezi împotriva Islandei”, a afirmat Ragnar Sigurdsson, jucător la FC Krasnodar. Selecţionerul Islandei, Lars Lagerback, consideră că parcursul remarcabil de la Euro 2016 i-ar putea propulsa pe fotbaliştii islandezi la echipe importante. „Acest rezultat poate influenţa viitorul fotbaliştilor noştri, unii dintre ei merită să joace la un nivel mai ridicat decât în prezent. Este o performanţă a întregii echipe. Ne-am descurcat foarte bine în defensivă, toţi jucătorii au arătat spirit de organizare. Partea ofensivă a fost de asemenea foarte bună”, a declarat tehnicianul islandezilor.