CSM Digi Oradea are o şansă mare de a pătrunde în semifinalele LEN Euro Cup, după victoria la patru goluri (11-7) repurtată în bazinul propriu asupra echipei italiene Canottieri Napoli, în prima manşă din "sferturi". Totuşi, calificarea se va decide în returul din 10 decembrie.

 

Meciul a debutat sub semnul echilibrului, primul gol înscriindu-l oaspeţii după aproape şase minute. Negrean a egalat din aruncare de la 5 metri, dar cu o secundă înainte de finalul primei reprize italienii au preluat conducerea (1-2). A doua repriză a fost perfectă pentru orădeni, care au punctat de trei ori (Diaconu, Prioteasa, M. Gheorghe) şi s-au apărat exact, neprimind gol, astfel că la jumătatea partidei conduceau cu 4-2! Napoletanii şi-au mai revenit în a treia parte, dar CSM Digi a rămas în avantaj care a oscilat între 1-2 goluri. Repriza decisivă a început de la 6-5 în favoarea orădenilor, care au jucat din ce în ce mai bine şi cu cinci minute înainte de final se aflau la patru "lungimi" (9-5) în faţa peninsularilor după execuţiile lui Chioveanu, R. Georgescu şi Negrean. Canottieri a redus ecartul la trei goluri (9-6, 10-7), dar Diaconu a refăcut diferenţa (11-7), care conferă echipei antrenate de Kadar Kalman prima şansă la accederea în semifinale, deşi a avut parte de un arbitraj ostil în acest joc.

 

CSM Digi: Pijetlovic, D. Creţu - Negrean 4 goluri; Diaconu, Prioteasa - câte 2; M. Gheorghe, M. Chioveanu, R. Georgescu câte 1, Szabo I., Remeş, A. Creţu, Costa, Pavlovic.

Antrenor: Kadar Kalman.

Canottieri: M. Rosso şi G. Vassallo - portari; F. Buonocore, A. Maccioni, G. Baviera, A. Giorgetti 1 gol, B. Borrelli, V. Dolce, E. Campopiano 2, M. Gitto, A. Velotto 2, F. Baraldi 1, U. Esposito 1 gol.

Antrenor: Paolo Zizza.

 

Arbitri: Vasily Tkachenko (Rusia) şi Andrey Franulovic (Croaţia). Delegat LEN: Gadi Schwartz (Israel).

Superiorităţi numerice: 8 (1 fructificată) / 13 (3 fructificate)

M. Gheorghe (12), Remeş (23) şi A. Creţu (31) au fost descalificaţi pentru trei eliminări.

 

Rezultatele celorlalte partide tur:

BVSC Budapesta (Ungaria) - Verona (Italia) 13-14

Primorje Rijeka (Croaţia) - Ferncvaros Budapesta (Ungaria) 9-13

Posilipo Napoli (Italia) - Jadran Herceg Novi (Croaţia) 6-9.