Eliberarea certificatului de atestare fiscală

P.O., de 29 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt prevederile legale referitoare la eliberarea certificatului de atestare fiscală.

Conform art. 112 şi 113 din Codul de Procedură Fiscală, certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent, la solicitarea contribuabilului. Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referinţă. În primele 5 zile lucrătoare ale lunii se emit certificate de atestare fiscală în care se menţionează creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă. Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe o perioadă de până la 30 de zile de la data emiterii. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant. În situaţia în care există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea "Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de ...". Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului. Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referinţă. În certificatul de atestare fiscală se menţionează creanţele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia. Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul 25 a lunii - finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant. Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept. Aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare. În situaţia în care există cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea "Cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de ...".

Pot să-mi moştenesc socrul?

O.P., de 46 de ani, din mediul rural, ar vrea să afle dacă poate să îşi moştenească socrul.

Conform art. 650 din Codul Civil, succesiunea este de două feluri legală sau testamentară. Succesiunile legale sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale colaterale, în ordinea stabilită de lege. În speţă, domnul nu poate accede la moştenirea defunctului decât în situaţia în care acesta din urmă ar fi testat în favoarea sa, adică prin testament socrul dânsului i-ar fi lăsat bunurile sale. În concluzie, domnul ar putea să îşi moştenească socrul în limita cotităţii disponibile, deoarece defunctul are moştenitori rezervatari, în situaţia în care există un testament în favoarea sa.

Contractul individual de muncă cu timp parţial

S.G., de 39 de ani, din mediul rural, întreabă care sunt reglementările legale în ceea ce priveşte contractul individual de muncă cu timp parţial.

Conform art. 101 din Codul Muncii, salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil. Angajatorul poate încadra salariaţi cu fracţiune de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parţial. Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă scrisă. Salariatul comparabil este salariatul cu normă întreagă din aceeaşi unitate, care are acelaşi tip de contract individual de muncă, prestează aceeaşi activitate sau una similară cu cea a salariatului angajat cu contract individual de muncă cu timp parţial, avându-se în vedere şi alte considerente, cum ar fi vechimea în muncă şi calificarea/aptitudinile profesionale. Atunci când nu există un salariat comparabil în aceeaşi unitate, se au în vedere dispoziţiile din contractul colectiv de muncă aplicabil. În cazul în care nu există un contract colectiv de muncă aplicabil, se au în vedere dispoziţiile legislaţiei în vigoare sau contractul colectiv de muncă la nivel naţional. Contractul individual de muncă cu timp parţial cuprinde, în afara elementelor standard şi următoarele: durata muncii şi repartizarea programului de lucru; condiţiile în care se poate modifica programul de lucru; interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora. În situaţia în care într-un contract individual de muncă cu timp parţial nu sunt precizate aceste elemente, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă. Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile. Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru. Angajatorul este obligat ca, în măsura în care este posibil, să ia în considerare cererile salariaţilor de a se transfera fie de la un loc de muncă cu normă întreagă la unul cu fracţiune de normă, fie de la un loc de muncă cu fracţiune de normă la un loc de muncă cu normă întreagă sau de a-şi mări programul de lucru, în cazul în care apare această oportunitate. Angajatorul este obligat să informeze la timp cu privire la apariţia unor locuri de muncă cu fracţiune de normă sau cu normă întreagă, pentru a facilita transferurile de la normă întreagă la fracţiune de normă şi invers. Această informare se face printr-un anunţ afişat la sediul angajatorului. O copie a anunţului prevăzut mai sus se transmite de îndată sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor. Angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă cu fracţiune de normă la toate nivelurile.

Violarea secretului corespondenţei

G.E., de 41 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care sunt prevederile legale referitoare la violarea secretului corespondenţei.

Conform art. 195 din Codul Penal, deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare. Dacă faptele prevăzute mai sus au fost săvârşite de un funcţionar care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Prescrierea dreptului de a solicita execuţia silită

F.A., de 25 de ani, din mediul urban, se interesează care este termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită.

Conform art. 405 şi următoarele din Codul de Procedură Civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie. Cursul prescripţiei se suspendă: în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune; pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional competent; atâta timp cât debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire; în alte cazuri prevăzute de lege. După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare. Prescripţia nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor. Cursul prescripţiei se întrerupe: pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent; pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu; pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; pe data depunerii cererii de reluare a executării; în alte cazuri prevăzute de lege. După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea. După împlinirea termenului de prescripţie creditorul poate cere repunerea în acest termen, numai dacă a fost împiedicat să ceară executarea datorită unor motive temeinice. Cererea de repunere în termen se introduce la instanţa de executare competentă, în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Cum se calculează impozitul pe venitul din salarii?

T.Y., de 48 de ani, din mediul urban, ar vrea să afle cum este determinat impozitul pe venitul din salarii.

Conform art. 57 şi următoarele din Codul Fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar prevăzut mai sus se determină astfel: la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele: deducerea personală acordată pentru luna respectivă; cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă; contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 200 euro; pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora; În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit. Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil. Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit mai sus, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume revine organului fiscal competent. Procedura de aplicare a acestor prevederi se stabileşte prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.


Alocaţia familială complementară

J.L., de 23 de ani, din mediul urban, ar dori să ştie care este cuantumul alocaţiei familiale complementare şi al alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală.

Conform H.G. nr. 8/2008 privind corectarea limitelor de venituri şi indexarea cuantumului alocaţiei familiale complementare şi al alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, începând cu luna ianuarie 2008, limita de venituri prevăzută la art. 2 şi 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală, aprobată cu completări prin Legea nr. 41/2004, este de 184 lei. Cuantumul alocaţiei familiale complementare, prevăzut la art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2003, aprobată cu completări prin Legea nr. 41/2004, este de: 38 lei pentru familia cu un copil; 44 lei pentru familia cu doi copii; 49 lei pentru familia cu trei copii şi 54 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii. Cuantumul alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, prevăzut la art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 105/2003, aprobată cu completări prin Legea nr. 41/2004, este de 54 lei pentru familia cu un copil; 65 lei pentru familia cu doi copii; 73 lei pentru familia cu trei copii şi 83 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.