Comisia de Disciplină a AJF Bihor a sancţionat, în şedinţa de marţi, abaterile disciplinare întâmplate în timpul partidei dintre Cetatea Biharea şi Dodo Sântandrei, încheiat cu scorul de 5-2, din prima etapă a Seriei a II-a a Campionatului Judeţean. Astfel doi jucători, delegatul şi antrenorul secund al formaţiei vizitatoare au primit suspendări şi penalităţi băneşti pentru lovirea centralului Călin Popa, respectiv pentru pătrunderea nepermisă pe terenul de joc. Cei doi fotbalişti care l-au lovit pe arbitru, Răzvan Chişvasi şi Dan Toader, au fost sancţionaţi cu o suspendare de 1 an, respectiv 6 etape, ambii fiind nevoiţi să achite şi o penalizare de 200.000 lei fiecare. La primul jucător s-au luat în considerare şi circumstanţe agravante şi faptul că a jucat în stare de suspendare. Balint Ovidiu, delegatul echipei Dodo, a fost suspendat 6 luni şi amendat cu 1 milion de lei, iar Nelu Tomiţă, trecut pe foaia de joc ca antrenor secund, s-a ales cu o suspendare de 1 an şi o amendă de 2 milioane lei. De asemenea, echipa din Sântandrei a fost obligată să recupereze pagubele produse (lănţişorul şi tricoul rupt al centralului) în urma incidentului. De sancţiuni n-au scăpat nici reprezentanţii formaţiei gazde. Terenul din Biharea a fost suspendat pe 2 etape pentru lipsa măsurilor de ordine, care au facilitat pătrunderea în teren a unor spectatori, printre care şi soţia lui Chişvasi care l-a înjurat pe arbitru. Aceste măsuri, chiar dacă par a fi drastice, sunt singura posibilitate de a tempera actele de vioelnţă de la acest nivel, care deseori degenerează în scandaluri din cauza ambiţiilor şi orgoliilor fără margini a unor jucători şi conducători de cluburi.