Subsemnatul Dorel Crăciun am fost ales PRIMAR al comunei Sânmartin, judeţul Bihor, la alegerile locale din anul 2000. După investirea mea în funcţia de primar, una din preocupările mele a fost modul de administrare a domeniului public şi privat al comunei. În demersurile făcute am "deranjat" o serie de persoane care aveau interesul ca Legea să nu se aplice în mod corect sau deloc la nivelul acestei comune, motiv pentru care, la o lună de la investirea mea în funcţia de primar, în dimineaţa zilei de 2.08.2000, în timp ce mă îndreptam spre locul de muncă, Primăria comunei Sânmartin, am fost atacat în faţa instituţiei de doi indivizi mascaţi cu cagule, care au descins dintr-un automobil şi s-au năpustit asupra mea, lovindu-mă cu bastoane metalice. Loviturile erau îndreptate în principal asupra capului, dar, apărându-mă cu servieta diplomat pe care o aveam asupra mea şi nereuşind să-mi atingă capul, au început să mă lovească în zona inferioară a corpului. În urma strigătelor de ajutor, cetăţenii aflaţi pe stradă mi-au sărit în ajutor, moment în care făptuitorii s-au urcat în maşină şi au dispărut. Am suferit, în urma agresiunii, o intervenţie chirurgicală, ca urmare a unei duble fracturi cuminutive, cu deplasarea rotulei la piciorul stâng, necesitând peste 60 de zile de îngrijiri medicale, două tije şi un cerclaj metalic la picior, scoaterea lor necesitând o nouă intervenţie chirurgicală. Deşi atacul a avut loc în faţa Postului de Poliţie din Sânmartin, nici un poliţist nu a auzit strigătele şi nici nu a observat atacul. Primele cercetări au fost efectuate de către Biroul de Poliţie Băile Felix, urmând a fi, ulterior, preluate de către Serviciul Judeţean de Poliţie Bihor, sub comanda d-lui colonel Ioan Popovici. În timp, cazul a fost preluat de dnul colonel, la acea vreme, Popa Teodor, iar astăzi, cercetările se fac sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Deşi dnul Popa Teodor a declarat că cercetările sunt aproape de a fi finalizate, totuşi, acestea trenează, punând sub semnul întrebării dorinţa organelor abilitate de a rezolva acest caz, având în vedere că, în data de 2 august 2003, se împlinesc 3 ani de la acel atac de tip mafiot, fără a fi identificaţi făptuitorii şi instigatorii acestora, vehiculându-se ideea că atacatorii au fost plătiţi de anumite persoane pentru "a-mi aplica o corecţie". O confirmare a celor relatate mai sus, respectiv faptul că una din persoanele suspecte a declarat că a vorbit cu două persoane să-mi aplice o corecţie, a fost făcută de comisarul Florian Teuca, fost comandant al Poliţiei Felix, actualmente adjunct al şefului Poliţiei municipiului Oradea, pronunţând şi numele persoanei, în prezenţa mea şi a comisarului şef Gheorghe Chereji, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. Cu toate demersurile făcute la toate instituţiile abilitate ale statului, toate răspunsurile primite până la această dată au fost la fel : "Cu toate cercetările efectuate până în prezent, autorii nu au fost identificaţi". Regretabil este faptul că cei care au pus la cale acest atentat de tip mafiot sunt şi astăzi în jurul meu şi încearcă, prin toate metodele şi mijloacele, în continuare, înlăturarea mea din funcţie. Metodele sunt specifice: plângeri penale, reclamaţii, sesizări (directe sau prin grupuri de influenţă), care, fiind adresate organelor abilitate, Poliţie şi Parchet, să mă pună într-o continuă hărţuială. Atacul produs asupra mea a generată o stare de nesiguranţă generală în rândul locuitorilor comunei Sânmartin, nesiguranţă accentuată de desfăşurarea lentă şi defectuoasă a cercetărilor penale, cu atât mai mult cu cât atacul s-a produs asupra reprezentantului unei autorităţi publice locale.