Unsprezece angajate ale unei fabrici de ambalaje de hârtie din localitatea Oşorhei au ajuns la spital, ieri, după ce în hala în care lucrau s-au degajat substanţe toxice, iar femeilor li s-a făcut rău, zece dintre ele fiind internate. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD, o autospecială ISU Bihor şi trei autosanitare ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă care au transportat victimele la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean din municipiu.

Angajatele unei societăţi comerciale de ambalaje, hârtie şi plastic, din Oşorhei, au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, ieri, în urma intoxicării cu solvenţi organici. În jurul orei 08:00, un echipaj SMURD şi trei ambulanţe s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda primele îngrijiri medicale. Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, căp. Sorin Caba, a informat că a fost solicitată şi una dintre autospecialele Inspectoratului, având în vedere că sunt dotate cu aparate de respiraţie şi oxigen. Victimele au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean, după ce simptomatologia a debutat cu manifestări neuropsihice, eritem cutanat pruriginos, parestezii periorale şi ale membrelor superioare, stări de leşin, greţuri şi vărsături. Potrivit căp. Sorin Bara, intoxicaţia s-a produs din cauza lipsei de ventilaţie a halei de 500 mp. În colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentanţii DSP Bihor desfăşoară o anchetă care cuprinde acţiuni de evaluare a condiţiilor igienico-sanitare şi condiţiilor de muncă în secţia în care s-a produs evenimentul şi prelevarea de probe din mediul de muncă în vederea examinărilor de laborator. Ancheta este în curs de desfăşurare şi va fi completată cu date prezentate de societate la solicitare. Starea de sănătate a celor 11 angajate s-a ameliorat, ele fiind în afara oricărui pericol.