Stimaţi lideri ai P.S.D. şi ai P.D. Bihor, chiar nu vedeţi acest compromis? Portretele electorale ale dvs. nu-şi mai au rostul în vitrinele din centrul oraşului, vitrine părăsite şi murdare. După ce aţi obţinut funcţii de decizie, tot nu aţi ţinut cont de părerea opiniei publice. Mai mult, chiar treceţi cu vederea şi semnalele presei locale, cu toate că afirmaţi peste tot că aveţi o bună colaborare cu aceasta. Conducerea centrală a PSD a luat măsuri de reorganizare, de restructurare, iar în judeţe, până în prezent, au rămas aceiaşi liceeni, indiferenţi şi nepăsători faţă de cerinţele şi sesizările localnicilor. Credeţi că faceţi bine? Chiar vreţi să vă vedeţi portretele (dl Bar, dl Filip) îngălbenite în vitrinele magazinelor abandonate din centrul oraşului? Ce rost are această propagandă electorală depăşită de timp? Consider o jignire din partea Primăriei la adresa celor care v-au atenţionat şi vă cer să respectaţi curăţenia măcar în centrul oraşului. Cei care au lipit afişele e firesc şi normal să le şi dezlipească. E clar sau nu? De ce credeţi că oamenii preferă să fie independenţi, aşa cum mă consider şi eu? Pentru că nu vă ţineţi cuvântul dat înainte de alegeri. Nu uitaţi: somnul indiferenţei naşte monştri. De aceea, voi persevera şi nu voi renunţa, până când veţi înţelege, domnilor lideri de partide, cu funcţii de decizie, să acţionaţi spre binele cetăţenilor care v-au ales. Nu uitaţi că vă aşteaptă şi alegerile parlamentare, ce ne mai promiteţi cu acest prilej? Cu speranţe de mai bine,