La cules de lire, prin grădina majestăţii sale ANDIPRZM este numele prescurtat al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere. Cu alte cuvinte, această agenţie este un fel de binefăcător naţional care, cică, şi-ar întinde aripa ocrotitoare asupra zonelor miniere lăsate de izbelişte prin anularea susţinerii financiare a extracţiilor subterane de orice fel şi disponibilizarea minerilor. Trimişi la vatră sau pe vatră, oamenii şi-au consumat rapid banii primiţi cu preţul dezlegării de la muncă, rămânând la mila a... ce va da Domnul. Dar Domnul nu bagă în traistă, ci, eventual, te ajută, dacă-ţi umblă mintea şi ai dor de muncă. Pe acest fundal sumbru al zonelor vitregite, în special din bazinele miniere, fie ale cărbunelui, precum Popeşti sau Borod cu Borozelul său, fie ale bauxitei, precum Dobreştiul, Roşia şi altele din jur, şi-a făcut apariţia, precum o rază de lumină, această agenţie cu nume ciudat. Cică, acel întreprinzător - care va aduna sub acoperiş de atelier sau secţie de producţie o oarecare forţă de muncă - va primi 500, mai apoi 750 dolari de persoană angajată. Pentru ca demersurile potenţialilor întreprinzători să aibă finalitate, în principalele zone miniere ale ţării s-au înfiinţat colective zonale, de regulă, având sediile în localităţi urbane. La Bihor, însă, pentru localitatea de reşedinţă a sediului zonal Bihor a fost ales satul Vărzari. Încă nu spunem de ce, destul că pentru a veni de la Băiţa la Vărzari, cale de mai bine de 200 km, faci uscat prin pungă, iar ideile de întreprinzător ţi se risipesc fără urmă. Una cu alta, acţiunea numitei Agenţii n-a prea avut succes, partenerii convenind tacit să se ignore reciproc: şi agenţia pe întreprinzători, şi aceştia pe agenţie. Însă lucrurile n-au rămas mult timp în nemişcare, pentru că de la nivelul direcţiei generale a ANDIPRZM s-a mai iscat o idee. Ea a vrut să dea în pârgă taman de Bobotează, când e frigul mai al dracului. Adică s-a iniţiat un program pilot, care să finanţeze în sistem grant proiecte sociale în valoare de maxim 5.000 lire sterline (echivalentul în lei), scopul fiind de o măreţie fabuloasă: sprijinirea dezvoltării sociale a comunităţilor celor mai afectate de restructurarea sectorului minier, precum şi reducerea sărăciei în aceste zone prin... şi sunt înşirate mai multe căi, măsuri, acţiuni sau... cum să le mai numim. Însă, nu vom mai înşira vorbe goale, destul să spunem că marea idee a fost un mare fâssss. În cadrul proiectului pilot, un singur proiect a prins viaţă - aducţiunea apei pe păşunea comunei Măgeşti. Când să se împlinească şi proiectul din Popeşti (realizarea împrejmuirii pieţei agroalimentare), lirele sterline şi-au secat izvorul. Cu luna octombrie, în care tocmai am păşit, dl Doru Juca, şeful sau directorul colectivului zonal Voivozi, ne face cunoscut, printr-un nou comunicat de presă, că este pe cale să înceapă - nu ni se spune de când şi până când - un nou program finanţat de Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Guvernului Marii Britanii şi care este de fapt prelungirea programului anterior, program care a ocupat lunile ianuarie-aprilie. Oare să se fi adunat iarăşi bani în punga guvernului majestăţii sale pentru bieţii noştri mineri? Şi chiar de-ar fi s-o luăm de bună, nu reuşim, totuşi, să înţelegem cum de aceste granturi, mari şi generoase proiecte, sunt iniţiate tocmai în lunile de iarnă şi primăvară timpurie, când nici soarele nu încălzeşte şi nici iarba nu creşte. Tare ne e teamă nouă că aceste proiecte ale salvării noastre sociale nu reprezintă decât un paravan al unor altfel de întreprinderi şi întreprinzători dedulciţi la lirele prea regalei Doamne a Albionului. Dar încă n-am zis nimic şi vom mai aştepta. Să vedem ce şi cum!