Cine asigură protecţia elevilor din şcolile bihorene?
Valul de violenţe din unităţile de învăţământ vine să confirme structura administrativă jalnică atât la nivelul inspectoratelor şcolare, cât şi la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar rezultatele dezinteresului de care au dat dovadă autorităţile în ceea ce priveşte siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice în instituţiile de învăţământ nu au întârziat să apară. Văzând că situaţia scapă de sub control, factorii responsabili s-au trezit în cele din urmă şi au decis luarea unor măsuri menite să prevină şi să stopeze abaterile disciplinare, acţiuni care vor fi aplicate în toate judeţele ţării, inclusiv în Bihor.
Securitate şi nu prea în şcolile orădene
Inspectoratul Şcolar al judeţului Bihor a solicitat conducerii unităţilor de învăţământ să analizeze, împreună cu diriginţii şi comitetele de părinţi, starea de disciplină, precum şi măsurile pe care trebuie să le ia fiecare unitate. "Ministerul ne-a remis o notă prin care ni se cere transmiterea oricărui caz de abatere disciplinară din şcolile bihorene. În acest sens, directorii va trebui să ne anunţe cu privire la actele de indisciplină din cadrul unităţii pe care o conduc", a precizat Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor. Conform acordului semnat între părinţi şi instituţia de învăţământ, şcoala se angajează să asigure securitatea şi siguranţa elevilor pe perioada prezenţei în incinta şi spaţiul şcolar, precum şi în deplasările organizate de unitatea de învăţământ şi să nu desfăşoare acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a elevului, viaţa intimă, privată şi familială. În acest sens, fiecare unitate ar trebui să asigure protecţia elevilor, în primul rând, prin nepermiterea accesului persoanelor străine în incintă, supravegherea elevilor pe timpul pauzelor, interzicerea părăsirii şcolii în timpul cursurilor fără bilet de voie etc. În judeţul Bihor, funcţionează 1064 de unităţi şcolare, dintre care 46 de şcoli şi licee în municipiul Oradea, doar 21 dintre acestea fiind păzite de gardieni. Chiar dacă în celelalte şcoli paza este asigurată de portari, o bună parte dintre angajaţii respectivi lucrează doar noaptea, condiţii în care siguranţa elevilor este pusă sub semnul întrebării. "Avem în vedere efectuarea unui control în şcoli, pentru a constata la faţa locului modul în care o persoană străină are acces în instituţie. De asemenea, vom cere directorilor să ne precizeze numărul de portari de care au nevoie", a adăugat Daniel Negrean. Dacă în mediul urban se poate vorbi de o oarecare securitate, în mediul rural aceasta lipseşte cu desăvârşire, problemă la care, până acum, autorităţile nu au găsit nici o soluţie.
Elevii bihoreni, specializaţi în furturi de telefoane
Cu toate că până în acest an şcolar paza unităţilor de învăţământ din Bihor era asigurată de patrule de jandarmi, o dată cu intrarea în vigoare a legii care prevede că inspectoratele de jandarmi nu mai au atribuţii de menţinere a ordinii şi liniştii publice, singura soluţie pentru asigurarea protecţiei elevilor şi a cadrelor didactice rămâne paza internă. "Inspectoratul de Jandarmi Judeţean nu mai patrulează în zona şcolilor, decât în cazul unor acţiuni punctuale. În momentul de faţă, IPJ Bihor efectuează un studiu în ceea ce priveşte măsurile ce se impun pentru siguranţa elevilor, iar dacă efectivele acestei instituţii nu vor fi suficiente, probabil, ni se va solicita să îi ajutăm", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor, Ioan Bogdan. În ceea ce priveşte actele de violenţă comise până acum în şcolile din judeţul Bihor, reprezentanţii IPJ susţin că acestea sunt destul de rare, majoritatea fiind furturi. "Nu avem probleme cu violenţa în incinta unităţilor de învăţământ. Există însă minori care urmează cursurile unor instituţii şi care comit diverse acte de violenţă în afara acestora", a menţionat Alina Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Totuşi, de-a lungul timpului, în rândul elevilor bihoreni, s-au înregistrat mai multe cazuri fie de furturi, de telefoane mobile, bani sau bijuterii, fie de altercaţii în incinta şcolilor, fie de distrugeri, însă fără urmări grave. Din fericire, conform informaţiilor furnizate de IPJ Bihor, nici un cadru didactic nu a fost agresat de către elevi.
Faptul că în incinta instituţiilor de învăţământ din judeţul nostru nu s-a comis până acum nici o abatere disciplinară cu urmări grave nu înseamnă însă că elevii sunt uşă de biserică în afara şcolii. Mai ales că un grav incident în care a fost implicat un elev orădean a avut loc în luna martie a acestui an, când un tânăr de 16 ani a ucis o vânzătoare cu mai multe lovituri de cuţit.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.